Ţintarul play-off-ului se stabileşte astăzi!

0
  • Emoţii pentru FC Argeş şi CS Mioveni



Federaţia Română de Fotbal a anun­ţat ieri că progra­mul ultimei părţi a sezonului la Liga 2 va fi stabilit astăzi printr-o tragere la sorţi programată de la ora 12:00, la Casa Fotbalului. Eveni­mentul va fi trans­mis live pe pagina de Facebook FRF şi YouTube FRF TV. FC Argeş şi CS Mioveni, cele două reprezen­tante ale judeţului în lupta pentru promovarea în Liga I vor avea emoţii la această tragere la sorţi, întrucât în funcţie de ordinea acestor meciuri îşi pot face strategia pentru debutul play-off-ului.


Prin decizia Comitetului de Urgenţă al FRF din 14 mai 2020, care a fost validată în cadrul şedinţei Comitetului Executiv din 27 mai 2020, s-a decis ca sezonul 2019-2020 al competiţiei Liga 2 Casa Pariurilor să se încheie cu un play-off între primele şase clasate la momentul întreruperii cauzate de pandemia COVID-19. Astfel, cele 6 cluburi – singurele care au solicitat licenţa pentru participarea în Liga 1 în sezonul 2020-2021, astfel încât integritatea sportivă să nu aibă de suferit – vor disputa un play-off constând în 5 etape (o singură manşă), cu menţiunea că echipele de pe primele trei poziţii vor disputa 3 din cele 5 jocuri pe teren propriu. Clasamentul va fi actualizat cu rezultatele din aceste ultime 5 runde în urma înjumătăţirii punctelor acumulate până la data de 16 martie 2020. Echipele clasate pe primele două locuri la finalul play-off-ului vor promova direct în Liga 1, în timp ce formaţia de pe poziţia a treia va disputa cu joc de baraj cu locul 6 din play-out-ul Ligii 1.
Barajul se joacă în dublă manşă
Meciurile de baraj pentru promovarea în Liga 1 la care va participa ocupanta locului 3 din acest play-off se vor disputa pe 5 şi 9 august 2020. În ceea ce priveşte jucătorii care pot fi folosiţi în acest play-off, dreptul de joc al acestora este stabilit de Anexa 4 la RSTJF în care sunt trecute prevederile regulamentare speciale aplicable în perioada mai – septembrie în urma efectelor pandemiei COVID-19 la nivelul fotbalului românesc.Ca măsură de prevenţie a răspândirii virusului SARS-CoV-2, la tragerea la sorţi nu va fi permis accesul reprezentanţilor presei.
Tragerea la sorţi după tabela Berger
Procedura de stabilire a programului de disputare a play-off-ului se va face pe baza Tabelei Berger pentru şase echipe, numărul corespunzător fiecărei echipe fiind stabilit prin tragere la sorţi, în care se va ţine cont că ocupantele primelor trei locuri din clasamentul de la momentul întreruperii cauzate de pandemia COVID-19 vor disputa 3 din cele 5 jocuri pe teren propriu. În acest sens, tragerea se va desfăşura în două runde, una în care se vor stabili numerele de ordine pentru cele trei echipe care vor juca trei meciuri pe teren propriu şi una în care se vor stabili numerele de ordine pentru celelalte trei echipe. În ambele runde se va folosi o urnă, în care vor fi introduse biletele cu numerele de ordine. Extragerea se va face în ordinea clasării la momentul întreruperii cauzate de pandemia COVID-19. Astfel, în prima rundă se vor stabili numerele de ordine pentru echipele AFC UTA Arad, CS Mioveni şi AFC Turris-Oltul Turnu Măgurele, motiv pentru care se vor introduce în urnă bilele cu numerele 1, 2 şi 3. În a doua rundă vor participa celelalte trei echipe rămase: ACS Campionii Fotbal Club Argeş, FC Petrolul Ploieşti şi Fotbal Club Rapid, pentru care se vor folosi bilele numerotate de la 4 la 6.
Punctajul cu care cele şase echipe vor intra în play-off va fi următorul:
AFC UTA Arad 25 de puncte
CS Mioveni 20 de puncte*
AFC Turris-Oltul 20 de puncte*
FC Argeş 19 puncte
FC Petrolul 19 puncte
Fotbal Club Rapid 19 puncte*
*echipe care au beneficiat de rotunjirea punctajului după înjumătăţire
Programul celor cinci etape din play-off va fi următorul:
Etapa 1 – 4 iulie 2020: 1-6 2-5 3-4
Etapa 2 – 11 iulie 2020: 6-4 5-3 1-2
Etapa 3 – 18 iulie 2020: 2-6 3-1 4-5
Etapa 4 – 25 iulie 2020: 6-5 1-4 2-3
Etapa 5 – 1 august 2020: 3-6 4-2 5-1. M.D.