S-au afişat rezultatele la Evaluarea Naţională. În judeţul Argeş au fost 42 medii de 10. De asemenea, 214 elevi au obţinut nota 10 la limba şi literatură română, iar 99 au luat 10 la matematică. Iată mai jos, lista şcolilor în care s-au obţinut medii de 10.
„În urma afișării, în data de 22.06.2020, a rezultatelor înainte de contestații, la examenul de Evaluare Națională 2020, situația statistică generală arată că dintre cei 5116 candidați prezenți, 3934 de candidați au obținut medii mai mari sau egale cu 5 (cinci), adică 76,90 % . 42 de elevi argeșeni au încheiat examenul cu media generală 10 (zece), județul nostru clasându-se astfel pe locul 3 între județele țării, ca număr de medii de 10.
Rata de participare a fost de 93,85%: 5116 candidați prezenți, dintr-un total de 5451 de elevi înscriși.
La proba de Limba și literatura română au obținut note peste sau egale cu 5 (cinci) 4352 de candidați ( 85,07%), iar 214 candidați au fost notați cu 10 (zece).
La proba de Matematică, 3687 de candidați (72,07%) au note peste sau egale cu 5 (cinci), iar 99 de candidați au obținut nota 10 (zece).
Nu au existat candidați eliminați, examenul s-a desfășurat fără incidente.
Contestațiile pot fi depuse în cursul acestei zile, în intervalul orar 16:00 – 19:00 și marți, 23 iunie, în intervalul orar 8:00 – 12:00. Acestea pot fi depuse/transmise și prin mijloace electronice. În acest caz, candidații completează, semnează și depun/transmit prin mijloace electronice și o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere.
Pentru candidații minori, declarația-tip este semnată și de către părinții/reprezentanții legali ai acestora. M.Sandu