Viaţa nu a fost preţioasă pentru el, băiatul de 30 de ani, căutat de toate forţele de ordine din Muscel, a fost găsit fără viaţă, undeva în pădurea de deasupra Mănăstirii Nămăieşti.
Un tânăr de 30 de ani, din comuna Valea Mare Pravăţ, satul Nămăieşti, a decis să-şi pună capăt zilelor spânzurăndu-se. Omul s-a hotărât să se sinucidă pentru că a suferit din dragoste. Bărbatul de 30 de ani a fost duminică la ora 9.00 să cumpere pâine şi cele necesare pentru acasă. Părinţii l-au lăsat să se ducă la cumpărături, apoi a plecat să se plimbe, numai că, nu ştiau ce va aduce viitorul. „Am auzit că avea probleme. Avea tratament. Nu ştiu ce anume l-a condus la chestia asta. Era paşnic, nu m-aş fi aşteptat la aşa ceva. Stiam că are nişte traume, dar aşa ceva, nu pot să îmi închipui. A fost tare nefericit. Au zis cei din familie ca s-a dus la pâine, apoi după ce s-a întors a luat calea pădurii. S-a dus prin pădurea din spatele Mănăstirii Nămăieşti. Acolo s-a sinucis. Păcat de tinereţea lui”, spune un localnic.
„Nu dădea semne că ar face aşa ceva. Iubea în secret pe cineva. Altfel nu îmi închipui. I-o fi spus şi dacă a fost refuzat, sau nu i-a dat importanţă, el a picat în depresie şi s-a sinucis. Ce să mai zic. Drum fără întoarcere. Păcat de tiereţea luyi”, spune alt localnic. La locul unde a fost identificat trupul neînsufleţit al tânărului s-au deplasat poliţiştii Biroului Investigaţii Criminale Câmpulung care au demarat cercetările în acest caz. Trupul neînsufleţit al bărbatului a fost transferat la Laboratorul de Tanatologie din Câmpulung în vederea efectuării necropsiei şi stabilierii cauzei realer a decesului. B.Radu