Ieri candidaţii au susţinut proba la matematică sau istorie în cadrul examenului de Bacalaureat, sesiunea din vară. Un elev a fost eliminat după ce a fost prins încercând să copieze. Acesta nu va mai avea dreptul să participe la următoarele două sesiuni.
Ieri a avut loc cea de a doua probă la examenul de Bacalaureat sesiunea din vară. În Argeş au fost înscrişi 4767 de candidaţi, 3349 la matematică, respectiv 1418 la Istorie. Au absentat 175 de candidaţi, fiind prezenţi 4592 de candidați. În timpul controlului efectuat la intrarea în săli, niciun candidat nu a avut temperatura peste 37.3 ̊C. Nu au fost situații de subiecte de rezervă. Pentru tentativă de fraudă a fost eliminat, un candidat provenind din centrul de concurs de la Liceul Tehnologic ,,Victor Slăvescu” Rucăr. Acesta a încercat să copieze. În acest caz, candidații eliminați nu vor mai avea dreptul de a participa la următoarele două sesiuni ale examenului de Bacalaureat.
Astăzi, ultima probă!
Astăzi va avea loc ultima probă, cea la alegere a profilului. Primele rezultate vor fi afișate marți, 30 iunie, până la ora 12.00. În conformitate cu prevederile legale privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date, Ministerul Educației și Cercetării va publica rezultatele elevilor obținute în urma susținerii examenelor naționale cu anonimizarea numelui și a prenumelui. Contestațiile pot fi depuse atât în format fizic, cât și electronic, în zilele de 30 iunie, în intervalul orar 16:00 – 19:00 și pe data de 1 iulie, în intervalul orar 8:00 – 12:00. În acest caz, candidații completează, semnează și depun/transmit electronic și o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere. Pentru candidații minori, declarația-tip este semnată și de către părinții/reprezentanții legali ai acestora. Rezultatele finale vor fi anunțate duminică, 5 iulie, anunţă Inspectoratul Şcolar Judeţean Argeş. M.Sandu