COVID-19 la Judecătoria Câmpulung

0



După mult timp de așteptări Laboratorul PCR de la Câmpulung a fost avizat de DSP, la începutul săptămânii, urmând să facă analize COVID în paralel cu cel de la Mioveni, pentru certificarea rezultatelor, sau chiar cu Institutul ”Matei Balș”, așa cum ne-a spus primarul Liviu Țâroiu în cadrul unei conferințe de presă, care a completat că nu s-a stabilit care va fi centrul care va analiza în paralel cu Câmpulungul. Până când acest Laborator PCR a devenit funcțional a crescut alarmant numărul bolnavilor de Covid 19 la Câmpulung. În doar 24 de ore au fost înregistrate la nivelul Argeșului, 76 de cazuri, iar numărul total a ajuns la 624 cei mai mulți fiind din zona Muscel.


După ce la Rucăr la Unitatea de Asistență Medico – Socială Rucăr au fost identificate 3 cazuri pozitive cu Covid 19 și la Judecătoria Câmpulung a fost depistat un caz. Judecătoria Câmpulung s-a închis de urgență pentru lucrări de dezinfecție care au avut loc miercuri, 24 iunie. Ședințele de judecată cu participarea părților, programate a se desfășura în data de 25 iunie 2020, urmează a fi amânate la o dată ulterioară, părțile urmând să fie încunoștiințate cu privire la termenele stabilite. Pentru informații cu privire la termenele de judecată acordate, părțile pot accesa și portalul instanței. Se recomandă comunicarea înscrisurilor și altor acte procedurale prin poștă, fax, e-mail pentru a se evita prezența  justițiabililor în sediul instanței. S-a recurs la această acțiune de dezinfecție pentru că din rândul personalului a fost depistat un caz pozitiv și internat la Spitalul Municipal Câmpulung. Se pare că ar fi vorba de un magistrat. Un coleg de birou dar şi două grefiere se află în izolare la domiciliu.
Acțiunea de dezinfecție a fost supravegheată de paza armată aceasta fiind prezentă de când s-a instituit faza III a stării de urgență, rămânând și în prezent, iar atunci când au loc procesele în acțiune sunt și jandarmii de la Detașamentul Câmpulung. B.Radu