Fetiţă de 12 ani, decedată în condiţii suspecte!

0



Tragedie într-o familie din comuna Schitu Goleşti! O feti­ţă în vârstă de 12 ani a murit du­pă ce, spun rudele ar fi fost lovită de un cal. Poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei Municipale Câmpulung au demarat o anchetă, pentru a se stabili cu certitudine împrejurările în care copilul şi-a pierdut viaţa.



Ieri la Spitalul de Pediatrie Piteşti a fost adusă cu ambulanţa o fetiţă în vârstă de 12 ani, din comuna Schitu Goleşti. Micuţa era în stop cardio-respirator. Deşi a fost supusă manevrelor de resuscitare fetiţa nu a putut fi salvată, iar medicii au sesizat Poliţia. Cazul a fost preluat de oameni ai legii de la Poliţia Municipiului Câmpulung. Se spune că fata ar fi fost victima unui traumatism puternic, vineri. Atunci, concubinul mamei fetei s-a dus să are câmpul unui localnic. Vecinul nu avea cu cine să îşi lase copiii pe durata lucrărilor agricole şi l-a rugat pe căruţaş să o ia şi pe copilă ca să stea cu cei mici. Fetiţa a mers şi a rămas cu minorii, acolo unde, spun rudele ar fi fost lovită cu copita în zona pieptului de un mânz. Imediat după presupusul accident, nu părea rănită grav şi a mers acasă cu tatăl vitreg. Părinţii nu au dus-o la spital, însă ieri copilei i s-a făcut rău.
Atunci a fost chemată ambulanţa iar pacienta a fost preluată în stare critică. Atunci când au ajuns cu fetiţa la spital nu s-a mai putut face nimic pentru a o slava. Poliţiştii vor audia mai multe persoane pentru a se stabili cu certitudine împrejurările în care a avut loc tragedia.
Oamenii legii nu elimină nicio variantă cu privire la deces, cu atât mai mult cu cât există voci care susţin că nu există indicii că fata ar fi fost lovită de armăsar. M.Sandu Foto: C. Tudor