Fără permis, conducătorul a lovit şi a fugit!

0



În urma unui accident rutier petrecut la Costeşti, conducătorul unui ATV a fugit, abandonându-şi victima. Abia după ce l-au descoperit pe fugar, oamenii legii şi-au dat seama ce motiv a avut acesta să fugă. Nu deţinea permis de conducere şi a crezut că nu va fi prins, scăpând de pedeapsă. Nu numai că nu a scăpat dar s-a ales şi cu dosar penal pentru comiterea a trei infracţiuni.


Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Costești au fost sesizaţi, în urmă cu două zile, că a avut loc un accident cu fugă, pe drumul care duce către Stârci. Oamenii legii au demarat cercetări, stabilind că vinovat de producerea evenimentului rutier este conducătorul unui ATV. Acesta nu a redus viteza într-o curbă şi a ajuns pe contrasens. Acolo a avut loc impactul. L-a lovit pe Ion G., de 44 de ani, din Costeşti care circula regulamentar. Biciclistul a fost proiectat pe carosabil suferind multiple traumatisme şi contuzii. A fost transportat la spital, iar medicii au stabilit că nu are leziuni grave. După aproximativ două ore de căutări, a fost găsit conducătorul ATV-ului. Laurenţiu D., de 24 de ani, din Costeşti a fost dus la sediul Poliţiei Costeşti, la audieri. S-a stabilit că tânărul nu posedă permis de conducere şi nu avea dreptul să conducă vehiculul. Pe numele său a fost întocmit dosar penal pentru conducere fără permis, vătămare corporală din culpă şi părăsirea locului accidentului fără încuviinţarea poliţistului. M.Sandu


LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.