Un accident rutier a avut loc vineri, la Curtea de Argeș, acolo unde trei persoane au ajuns la spital. O mămică și cei doi copii ai săi, unul de 5 ani, altul de 5 luni, au fost loviți de un autoturism condus de un șofer în vârstă de 83 de ani. Femeia și copiii traversau regulamentar pe trecerea de pietoni. M.S.
Verificările preliminare efectuate de polițiștii Biroului Rutier Curtea de Argeș, au stabilit că un bărbat de 83 de ani, care conducea un autoturism din direcția bulevardul Eroilor spre strada 1 Decembrie 1918, nu a acordat prioritate de trecere unei femei de 25 de ani, din aceeași localitate. Aceasta traversa regulamentar pe trecerea de pietoni, împingând un cărucior în care avea un copil de 5 luni și ținând de mână un alt copil, în vârstă de 5 ani, fiind loviți de autoturism.
Cele trei victime au fost preluate de un echipaj medical și transportate la spital pentru investigații, rezultând ca au suferit leziuni ușoare.
În cauza a fost întocmit dosar sub acuzația de vătămare corporală din culpă iar verificările continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul s-a produs.