Ne mor pacienții cu COVID-19 prin alte județe!

1

Veste tristă vineri de la Grupul de Comunicare Strategică. A fost înregistrat cel de 47-lea deces la pacient infectat cu COVID-19, din județul Argeș. Acesta a decedat la un spital din Ploiești după ce a fost transferat de la Spitalul Județean de Urgență Pitești. Reamintim că secțiile pentru pacienți infectați cu COVID-19 din Argeș sunt pline și mulți argeșeni au fost transferați la Spitale din Horezu, Călărași, Ploiești sau București. M.S. 

Prefectura Argeș a transmis următoarele informații despre ultimul deces cauzat de coronavirus, la pacient din Argeș:

Decedat 47: Bărbat, 65 de ani, internat pe 25.06.2020 la UPU, Spitalul Județean de Urgență Pitești, confirmat pe 26.06.2020 și transferat la Spitalul Județean de Urgență Ploiești. Decedat pe 02.07.2020 în secția ATI a SJU Ploiești. Comorbidități: HTA, insuficiență renală acută, sindrom citoliză hepatică, sindrom colestoid, aritmie extrasistolică, boală cronică ischemică.