Agresor sexual liber, după ce l-au iertat victimele!

0



Un individ care anul trecut a ajuns în arest, după ce a agresat-o sexual pe mama și pe sora concubinei sale, a fost eliberat. Nu justiția este de vină! Judecătorii l-au condamnat în primă instanță, însă la apel, au declarat încetarea procesului penal după ce victimele și-au retras plângerea. Adevărat, chiar cel acuzat le-a convins! Acum, atât inculpatul cât și una din părțile vătămate sunt obligaţi să plătească cheltuieli de judecată. Miza a fost destul de mare! Bărbatul mai era condamnat într-un alt dosar și cea de a doua sentință l-ar fi dus direct după gratii!


În luna mai 2019 , Crinu V., de 28 de ani din comuna Budeasa, a fost arestat preventiv sub acuzația de agresiune sexuală. Potrivit anchetatorilor, în perioada septembrie 2018 – februarie 2019, bărbatul aflat sub influenţa alcoolului, a început să le pipăie şi să le facă avansuri de natură sexuală, surorii concubinei sale și mamei acestora. Cele două femei au sesizat poliţia, după ce individul „în călduri” le-a pipăit de mai multe ori. Bărbatul a fost plasat sub control judiciar, ulterior măsura fiindu-i înlocuită cu arestul preventiv, pe motiv că a încălcat obligaţiile. Astfel timp de patru luni, până în august a stat în arest preventiv şi arest la domiciliu, ulterior fiind plasat din nou, sub control judiciar. În luna noiembrie a anului trecut, inculpatul a fost condamnat de Judecătoria Piteşti la 2 ani şi 6 luni închisoare, cu suspendare. Prima instanţă i-a fixat un termen de supraveghere de 3 ani. De asemenea avea de respectat o serie de obligaţii, între ele şi aceea de a nu se apropia la mai mult de 15 metri distanţă de cele două femei. Mai mult, trebuia să le plătească celor două, daune morale în valoare de câte 25.000 lei. Procesul s-a judecat în baza unui acord de recunoaştere a vinovăţiei.
Şi-a retras plânegerea
Crinu V. a atacat sentinţa. În timp ce declarase apel, bărbatul care avea prin sentinţa din prima instanţă interdicţia de a se apropia de cele două femei, nu avea interdicţia de a vorbi cu concubina lui. Prin aceasta a reuşit să le convingă atât pe soacră, cât şi pe cumnată, să îşi retragă plângerea. I-au trebuit câteva luni să ajungă la o înţelegere cu victimele. Astfel, în urmă cu câteva zile, a apărut surpriza! Curtea de Apel Piteşti i-a admis cererea şi l-a achitat pe bărbat de acuzaţiile grave. Mai mult, acesta a scăpat şi de plata daunelor. „Rejudecând, (…) încetează procesul penal privind pe inculpatul V. Crinu pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 219 alin. 1 Cod penal, (n.r agresiune sexuală) prin retragerea plângerii formulate de către persoana vătămată T. E. M. Lasă nesoluţionată acţiunea civilă exercitată de partea civilă T E M. Obligă persoana vătămată T E M să plătească 100 lei cheltuieli judiciare avansate de stat, în raport de retragerea plângerii”, se arată în sentinţă.
Condamnat în Germania!
Miza acestui proces a fost foarte mare pentru Crinu V. Motivul este o altă condamnare pe care bărbatul o suferise în Germania, la Munchen, în decembrie 2018. Acesta a fost condamnat pentru săvârşirea a 6 infracţiuni de furt calificat. Instanţa din Germania l-a condamnat la 1 an şi 4 luni închisoare. Autorităţile de la Munchen au cerut recunoaşterea sentinţei, ceea de i-a determinat pe procurorii argeşeni să-i schimbe încadrarea juridică. Având în vedere prima sentinţă cu suspendare, la o nouă condamnare, acesta ar fi trebuit să execute în penitenciar ambele pedepse, aproximativ 4 ani. Procesul privind recunoaşterea hotărârilor străine nu s-a încheiat încă, fiind pe rolul Tribunalului Argeş.  M.Sandu


LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.