În noaptea de duminică spre luni, Salvamont Nucșoara a desfășurat o acțiune de salvare cu un grad sporit de dificultate! Doi turiști, tată(73 de ani) și fiică, au fost surprinși de furtună la coborârea din Vârful Moldoveanu și din cauza epuizării și lipsei echipamentului adecvat nu au mai putut continua drumul. Cei doi s-au adăpostit în bordeiul din Căldarea Superioară Valea Rea! Salvamontiştii au fost anunțați în jurul orei 22.00 că turiştii nu s-au mai întors și echipa de prim răspuns, formată din Valentin Retevoi (directorul Seminarului Teologic Neagoe Vodă Basarab din Curtea de Argeș) și Cristi Băncescu, a urcat în Căldare și a ajuns la cei doi în jurul orei 1.00. Datorită condițiilor meteo total nefavorabile și a stării de sănătate a turiştilor, s-a așteptat venirea zorilor! Între timp a sosit și a doua echipă de la Salvamont Nucșoara, formată din Costică Berevoianu, Ionică Berevoianu și Dan Dumitrescu. S-a început coborârea în jurul orei 5.00 și la ora 9.30tatăl şi fiica au ajuns la Stâna lui Burnei! Acțiunea s-a încheiat la ora 11.00 când turiștii au fost aduși la pensiunea unde au fost cazați! Salvamontiștii fac un apel către iubitorii de drumeții cu privire la respectarea traseelor, dar și la folosirea echipamentelor adecvate!O altă acţiune deruaşă de Salvamont Nucşoara a fot de recuperarea unui turist în vârstă de 33 de ani, din Arad care s-a întâlnit cu un urs pe traseu. Speriat, acesta a colindat pe munte până dimienaţă când a fost recuperat de salvamontişti. M.S.
ZIARUL CURIERUL ZILEI ESTE INTERESAT DE OPINIILE ŞI SUGESTIILE DUMNEAVOASTRĂ, LEGATE DE CONŢINUTUL CURIER.RO.
De asemenea, aducem în atenţia tuturor CLIENȚILOR noștri ACTUALI și VIITORI, noua adresă de E-MAIL a redacţiei: anuntcurierulzilei@gmail.com Trimite
CONTACTAŢI-NE LA TELEFOANELE: 0248/215740; 0248/215726; 0348/401525