Ghinion de trei ori pentru un tânăr piteştean, după ce a urcat beat la volan. A provocat un accident rutier, a fost rănit şi s-a ales cu dosar penal. Ca să nu mai vorbim despre faptul că şi-a distrus şi maşina în partea din faţă.
George M., de 21 de ani, din Piteşti se afla duminică la volanul unui Logan, pe DN 67 B. Se îndrepta dinspre Vedea către Pitești. În comuna Poiana Lacului a pierdut controlul asupra direcției de mers și a părăsit şoseaua. A izbit cu putere un cap de pod, situat în afara părții carosabile, în dreapta direcției de mers. În momentul impactului, Loganul a fost distrus în partea din faţă. Tânărul de la volan a suferit un traumatism cranio-cerebral şi un traumatism cranio-facial. De asemenea, acuza dureri la nivelul membrelor inferioare și toracelui, acesta fiind transportat la spital. În timpul cercetărilor, poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier Argeș au stabilit că tânărul de la volan era băut. Cu ocazia testării cu aparatul etilotest, a rezultat o valoare de 0,50 mg/l alcool pur în aerul expirat. Tânărului i-au fost recoltate probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei. Pe numele său a fost întocmit dosar penal pentru conducere sub influenţa băuturilor alcoolice. Având în vedere că a condus băut, tânărul nu va putea obţine nici prima de asigurare pentru a-şi repara maşina, fiind nevoit să suporte din propriul buzunar toată cheltuiala. M. Sandu