Înşela patronii pe bursa de transporturi

0


Un vâlcean a ajuns în arest fiind capturat de poliţişti în timp ce încerca să treacă fron­tiera. Acesta este acuzat că a înşelat oameni de afaceri din Argeş, luând curse de pe bursa de tran­sporturi pentru transportul de piese auto dar nu ducea mărfurile la destinaţie. 


Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Argeș au efectuat cercetări într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune, uz de fals și punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat. Din cercetări s-a stabilit că în perioada 2019 -2020, Alexandru L., de 32 de ani din Râmnicu Vâlcea, folosind date de identificare ale unei societăți comerciale fictive cu obiect de activitate transporturi rutiere de marfă, a plasat comenzi pe bursele de transport marfă, pe care nu le-a mai onorat. După confirmarea comenzilor, mărfurile încărcate erau comercializate pe piața neagră la prețuri subevaluate. Prejudiciul creat este estimat la peste 15.000 euro. Cel în cauză a fost depistat de polițiștii din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac – Arad, care au pus în executare mandatul de aducere emis de polițiștii argeșeni. Conducea o dubiţă cu numere false, stabilindu-se că era neînmatriculată. Ulterior, bărbatul a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecatoria Pitești, care a dispus măsura controlului judiciar. M.S.