Oamenii legii au continuat controalele în mijloacele de transport în comun, în complexele comerciale și în zonele aglomerate. Astfel, polițiștii, jandarmii și pompierii argeșeni au verificat respectarea prevederilor legale, privind măsurile pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19. M.S.
În ultimele 24 de ore, polițiștii argeșeni au verificat 335 de persoane aflate în izolare la domiciliu. Totodată, au fost controlate 67 de societăți comerciale, 197 de persoane legitimate și 123 de autoturisme verificate, în cadrul acțiunilor punctuale. Ca urmare a neregulilor constatate, au fost aplicate 34 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 3.500 de lei, pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală, anunță Prefectura Argeș.
În urma acțiunilor de control efectuate în cursul zilei de ieri, jandarmii au aplicat 4 amenzi în valoare de 2000 lei și 4 avertismente persoanelor care nu au purtat masca de protecție în spațiile închise.
Pompierii argeșeni au verificat o societate comercială și 70 de persoane fizice. Dintre acestea din urmă, 3 au fost surprinse fără mască de protecție în spații închise. Reprezentanții ISU Argeș au aplicat două amenzi, în valoare totală de 1000 lei și un avertisment.
Reamintim că neregulile în ceea ce privește aplicarea măsurilor de protecție sanitară pot fi sesizate la linia telefonică TELVERDE- 0800800165.