Probleme tehnice la echipamentul de testare COVID

0
  • Capacitatea de lucru a laboratorului din Mioveni a fost redusă



Începând de ieri, pen­tru o perioadă de cel mult o săptămână, capa­citatea de testare a la­boratoru­lui de analize din cadrul Spitalului Mioveni se va reduce.


Situația intervine ca urmare a unor probleme de natură tehnică care au survenit la unul dintre echipamentele medicale ce alcătuiesc linia de testare pentru infecțiile cu noul coronavirus. Până la remedierea acestei situații, prioritară va fi testarea pacien­ților Spitalului Orășenesc Mio­veni și testarea persoanelor deja programate până la acest moment. În acelaşi timp, nicio programare deja confirmată nu va fi refuzată, însă persoanele care doresc să efectueze testări la cerere vor trebui să mai aștepte o perioadă scurtă de timp. Pe de altă parte, echipa managerială a spitalului și conducerea laboratorului depun toate eforturile pentru a remedia situația cât mai rapid. S.M.