Un frate condamnat, altul achitat

7
  • În cazul afaceristului omorât în bătaie în trafic



Judecătorii Tribunalului Argeș au dat sentința în controversatul dosar de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, în care doi tineri au omorât în bătaie un afacerist din Curtea de Argeș, după o neînțelegere în trafic.


Bărbatul în vârstă de 48 de ani, a fost lovit cu pumnii și picioarele după ce a luat apărarea altui șofer. În timpul anchetei s-a stabilit că unul dintre fraţi i-a aplicat lovitura care a cauzat decesul. Astfel, instanța l-a condamnat pe Leonard Florian Tudorici la o pedeapsă cu închisoarea în timp ce fratele, Mihai Adrian Tudoreci a fost achitat pentru cea mai gravă dintre acuzaţii, fiind condamnat cu suspendare doar pentru o altă acuzaţie, respectiv, tulburarea ordinii şi liniştii publice. Sentinţa nu este definitivă.
Pe 24 iunie, omul de afaceri Cătălin Plăiașu plecase de la firma lui din Piteşti spre casă. Pe drum, a văzut cum o maşină a frânat, brusc, de mai multe ori, în faţa unui autoturism condus de un tânăr de 24 de ani. Apoi, cei doi bărbaţi din primul autoturism au început să arunce cu tot felul de obiecte spre cel pe care îl şicanau şi, în cele din urmă, i-au blocat calea. Niciun alt şofer nu i-a venit în ajutor. Cătălin Plăiașu a hotărât să intervină. Mihai Adrian T. de 22 de ani și Leonard Florian T. de 24 de ani , din comuan Merişani l-au lovit, moment în care bărbatul a căzut pe asfalt şi a fost rănit grav la cap. După o săptămână în care s-a aflat în comă, omul de afaceri a murit, în urma lui rămânând orfană de ambii părinţi o fată de 18 ani (n.r. mama murise în urmă cu mulţi ani, fiind bolnavă). Fraţii au ajuns în arest fiind acuzați de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte. În timpul anchetei s-a stabilit că loviturile aplicate de Leonard Florian T. au cauzat moartea bărbatului. Dosarul a fost trimis în judecată fiind înregistrat pe rolul Tribunalului Argeş, iar Mihai Adrian T. a fost eliberat din arest.
Trebuie să achite daune de 175.000 euro
Tribunalul Argeş a dat vineri 31 iulie, sentinţa în cazul celor doi fraţi. Unul dintre bătăuşi a fost achitat, în timp ce al doilea a primit 6 ani şi 4 luni de închisoare cu executare. Sentinţa nu este definitivă. Leonard Florian Tudorici a primit şase luni de închisoare pentru loviri sau vătămări cauzatoare de moarte şi 4 luni de închisoare pentru tulburarea ordinii şi liniştii publice. Acestuia i se va deduce însă din pedeapsă perioada petrecută în arest preventiv, adică un an şi o lună. Magistraţii au decis să îl achite pe Mihai Adrian Tudoreci, fratele lui Leonard, pentru complicitate la loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, condamnându-l la un an de închisoare pentru tulburarea ordinii şi liniştii publice. Acesta din urmă este obligat să presteze 80 de zile de muncă în folosul comunităţii la Primăria Piteşti sau la Primăria Merişani. Leonard Tudorici trebuie să achite în total daune morale de 175.000 de euro, echivalent în lei la data plăţii, rudelor şoferului pe care l-a omorât în bătaie. În plus acesta va trebui să plătească şi cheltuileile de spitalizare ale victimei, către Spitalul Judeţean de Urgenţă Piteşti, în valoare de aproximativ 7.800 de lei. Sentinţa poate fi atacată cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Motivarea sentinţei va fi gata în următoarele săptămâni. Cei doi fraţi mai sunt judecaţi într-un dosar de tentativă de omor, aflat pe rolul Tribunalului Argeş. M.Sandu