La sfârșitul săptămânii, oamenii legii au nimerit în toiul unei petreceri organizată cu prilejul unui botez într-un local din comuna Moșoaia. Polițiștii și jandarmii patrulau când și-au dat seama că atât organizatorul cât și agentul economic ce găzduia petrecerea au încălcat regulile de prevenire a răspândirii virusului SARS CoV-2 . Ambii au fost amendați. M.S.
Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Poiana Lacului au actionat pe raza de competenţă, împreună cu jandarmi argeşeni, ocazie cu care au depistat, la un restaurant din comuna Moşoaia, aproximativ 40 de persoane care participau la un botez.
Întrucât la eveniment luau parte peste 20 de persoane, au fost luate măsuri pentru distanţarea acestora, şi le-a fost pus în vedere ca evenimentul să se încheie la ora 23:00, aspecte care au fost respectate.
Ca urmare a celor constatate, au fost aplicate două sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 8.000 de lei, conform Legii 55/2020 privind măsurile pentru prevenirea şi efectelor pandemiei de COVID-19, dintre care una a fost aplicată beneficiarului evenimentului și una operatorului economic.