România va beneficia de 25.000 de flacoane de Remdesivir, medicamentul care se administrează bolnavilor COVID în stare gravă. Dozele vor ajunge în ţara noastră în trei tranşe, anunță Mediafax.
Primele, care sunt pentru 1.200 de pacienţi, vin săptămâna aceasta, în 7 august. Acesta a fost primul medicament autorizat la nivelul Uniunii Europene pentru tratamentul COVID-19.
Grupul de Comunicare Strategică a anunţat că în ultimele 24 de ore au fost confirmate 823 de cazuri noi de infecţie cu noul coronavirus, la un număr mai mic de teste – 8.045. Cele mai multe cazuri au fost raprotate în Bucureşti, urmat de judeţele Argeş, Galaţi, Bacău şi Bihor.
Mininisterul Sănătăţii a anunţat că România va beneficia de 25.157 de flacoane Remdesivir pentru tratarea pacienţilor cu COVID-19 eligibili. Acestea vor fi împărţite în trei tranşe şi fac parte din contractul finanţat şi semnat de Comisia Europeană cu compania farmaceutică producătoare.
Astfel, în data de 7 august, ţării noastre îi vor fi repartizate 6.026 de flacoane Remdesivir. Cantitatea ajunge pentru asigurarea tratamentului a peste 1.200 de pacienţi eligibili cinci flacoane/pacient.
Reprezentanţii Ministerului Sănătătii au explicat că repartiţia realizată de reprezentanţii Comisiei Europene ţine cont de numărul cazurilor la 14 zile şi, în acest context, România a primit a doua cea mai mare cantitate, după Spania.
Conform calendarului transmis de Bruxelles, pe 11 septembrie, vom primi alte 10.336 de flacoane pentru aproximativ 2.067 de pacienţi eligibili, iar pe 9 octombrie, vor ajunge în România 8.795 de flacoane, pentru asigurarea tratamentului a încă aproximativ 1.759 de pacienţi eligibili.
Ultimele două tranşe vor fi evaluate în funcţie de evoluţia epidemiologică, la 14 zile. Livrarea medicamentului se va face în depozitele companiei Unifarm, de unde vor fi distribuite către unităţile sanitare desemnate în cadrul ordinului ministrului sănătăţii, în funcţie de numărul de cazuri medii şi severe eligibile. Comisia Europeană va finanţa contractul în valoare totală de 63 de milioane de euro. Astfel, va fi asigurat tratamentul a aproximativ 30.000 de pacienţi din spaţiul european care prezintă simptome severe de COVID-19.