- Ministrul Adrian Oros, în timpul vizitei din Argeș
Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Adrian Oros și președintele ANSVSA, Robert Viorel Chioveanu, au efectuat vineri o vizită de lucru în județul Argeș. Cei doi au vizitat câteva obiective din județ și au discutat cu fermierii.
Ministrul Agriculturii a vizitat mai multe locații din Argeș. Primul obiectiv a fost la ferma de bovine Aberdeen angus după care au urmat abatorul şi fabrica de preparate din carne Radic Star din Ştefăneşti. După cele două vizite, ministrul Oros și șeful ANSVSA au avut o întâlnire, la Prefectură, cu directorii instituţiilor deconcentrate din subordinea ministerului, fiind abordate mai multe tem. Ministrul Adrian Oros s-a interesat despre culturile afectate de fenomenele meteo extreme din Argeş şi i-a informat pe directorii instituţiilor deconcentrate despre programele prin care fermierii pot atrage fonduri europene şi subvenţii. „O parte din suprafeţele însămânţate în toamnă, adică 1,2 milioane hectare din cele 2,9 milioane hectare însămânţate în toamnă, au fost calamitate într-o proporţie mai mare de 30%, fapt pentru care fermierii vor primi despăgubiri, aşa cum am spus în luna martie. Aceste despăgubiri sunt în cuantum de aproximativ 200 de euro pe hectar şi vor fi virate în conturile fermierilor păgubiţi imediat după rectificarea de buget. Este vorba de o sumă de 1,2 miliarde de lei, care este cuprinsă într-o ordonanţă care a fost notificată, aprobată de Comisia Europeană ca schemă de sprijin”, a declarat Oros ulterior, în cadrul unei conferinţe de presă.
Scheme de ajutor pentru crescătorii de animale
În cadrul alocuţiunilor care au urmat întâlnirii cu directorii instituţiilor deconcentrate, ministrul Adrian Oros a vorbit despre programul de ajutor acordat fermierilor şi crescătorilor de animale care au fost afectaţi de pandemie şi de secetă. „Vom acorda despăgubiri celor care au fost afectaţi. O parte din bani vor fi din cele 80 miliarde de euro din fonduri europene şi din bugetul naţional. Vom avea scheme de ajutor pentru crescătorii de vaci, porci, oi, păsări, pentru albine, pentru industria alimentară, etc. (…) De asemenea avem un proiect pentru întreţinerea şi creşterea forţei de muncă în mediul rural, în aşa fel încât tinerii fermieri să aibă prioritate la concesionarea terenurilor agricole. În acest sens este o lege care se va aplicată”, a declarat ministrul Adrian Oros.
Stocurile evaluate în pandemie
„Anul acesta a fost un an mai deosebit. Din păcate, peste criza datorată evoluţiei pandemiei COVID-19 s-a suprapus o secetă extremă şi puternică, nemaiîntâlnită în ultimii 10 ani (…). În această perioadă, la nivelul Ministerului Agriculturii am încercat să monitorizăm pe de o parte evoluţia stocurilor şi a capacităţii de procesare, pentru că nu ştiam cât va dura criza şi care vor fi consecinţele acestei crize asupra agriculturii şi industriei alimentare. Pe de altă parte, ne interesa foarte mult să monitorizăm şi preţurile. De asemenea, ne interesa foarte mult să evaluăm stocurile pentru produsele de bază”, a precizat Adrian Oros. După întâlnirea de la Prefectură, ministrul Adrian Oros a vizitat Institutul de Cercetare și Dezvoltare în Pomicultură din Mărăcineni, o fabrică de pâine și produse de panificație din Pitești și o vizită la o fabrică de conserve de fructe și legume din Curtea de Argeș. La Curtea de Argeș ministrul s-a întâlnit și cu fermierii din zona de nord a județului. M.S.