Campionii au făcut spectacol la Cupa României!

0
  • Atleți din toată țara s-au întrecut la București



Timp de două zile, stadionul ”Iolanda Balaş Soeter” din Bucureşti a fost gazda a două competiții atletice de mare anvergură: Campionatele Naționale rezervate juniorilor 3 (U16) și Cupei României Open la seniori. La cele două întreceri au luat startul cei mai valoroși atleți din România, inclusiv atleții care vor reprezenta țara noastră la Jocurile Olimpice de anul viitor de la Tokyo.


Florentina Iuşco (LPS Cetate Deva), atletă calificată la Jocurile Olimpice de la Tokyo în proba de săritură în lungime, a câştigat, vineri, concursul la triplusalt în Cupa României open la seniori. Iuşco s-a impus cu 13,84 m, fiind urmată în clasament de Diana Ana Maria Ion (CSM Oneşti), 13,00 m, şi de Andreea Simona Lefcenco (CS Farul Constanţa/CSU Piteşti), 12,68 m, potrivit site-ului FRA. Sâmbătă, atleta de la LPS Cetate Deva și-a adjudecat și proba de săritură în lungime cu 6,40 m. La feminin, Anamaria Nesteriuc (CSA Steaua) a obţinut victoria la 100 m garduri, Camelia Florina Gal (CSU Cluj-Napoca) a câştigat la 100 m, iar colega sa de club Sanda Belgyan (CSU Cluj-Napoca) s-a impus la 400 m, în timp ce la aruncarea ciocanului victoria a revenit atletei Bianca Florentina Ghelber (SCM Bacău/CSA Steaua).
Și argeșenii au pprins podiumul
În concursul masculin, Cosmin Ilie Dumitrache (CS Rapid Bucureşti) a ieşit învingător la 110 m garduri, iar Mihai Donisan (CS Dinamo) a fost cel mai bun la săritura în înălţime. Alin Firfirică (disc – Steaua), alt atlet cu pașaportul pentru Tokyo în buzunar și Alexandru Novac (suliță – CSM București) s-au impus cu 60,06 m, respectiv, 74,90 m. În Cupa României, atleții care au reprezentat județul Argeș au reușit să urce pe podium în câteva probe. Andreea Simona Lefcenco (CS Farul Constanţa/CSU Piteşti) a obținut bronzul în proba de triplusalt cu o săritură care a măsurat 12,68 m. La masculin, Alexandru Gheorghe Tache (CSU Piteşti/CSM Piteşti) a terminat pe locul 2 proba de triplusalt cu un salt care a măsurat 15,67 m, iar Ionuţ Andrei Neagoe (CSM Slatina/CSU Piteşti) a luat argintul la 100 m cu timpul de 10.76 sec. M.D.