Porcişteanu promite spectacol

0

Automobilism


Vicecamopionul naţional de raliuri, piteşteanul Vali Porcişteanu a anunmţat că va participa la Raliul Sibiului care va avea loc în acest week-end. Pentru sportiviul argeşean această rundă reprezintă al doilea start în actuala stagiune după cel de-acasă, din Raliul Argeşului. După ce a fost informat de către fosta echipă că nu mai există susţinere financiară, Vali a găsit o soluţie în timp record. O maşină de categoria RC2N, cu care, în pofida handicapului de ordin tehnic, şi-a trecut în cont locul 3 la general. Şi la Sibiu va merge cu acelaşi Mitsubishi Lancer Evo, alături de copilotul său Dan Dobre. ”Contează ca maşina să fie pregătită corect. şi să abordăm întrecerea ţinând cont de atributele unei curse pe macadam. Ne dorim să nu avem pene, să ne ocolească problemele tehnice. Pentru că, în aceste condiţii, cu un parcurs curat, putem contabiliza o nouă victorie la Clasa RC2N. Şi să rămânem acolo, în zona podiumului, pentru că, din pricina ecartului tehnic, este greu să luptăm cu şanse reale pentru prima poziţie” a spus copilotul Dan Dobre. La Sibiu, Porcişteanu îşi va lansa şi echipa, Vali Porcişteanu Racing #Team. M.D.