Reduceri la impozitul pe afacere

0


Companiile care-și cresc capitalul propriu vor putea beneficia, în perioada 2021 – 2025, de reduceri ale impozitului pe afacere, se arată într-un proiect de ordonanță de urgență publicat joi în dezbatere la Ministerul Finanțelor. În acest fel, Guvernul vrea să stimuleze recapitalizarea companiilor care actualmente au capital negativ. Măsura inclusă în proiectul de OUG se va aplica plătitorilor de impozit pe profit, plătitorilor de impozit micro și plătitorilor de impozit specific (sunt excluse băncile și asigurătorii, în esență). Mai precis, aceștia vor beneficia de următoarele reduceri de impozit: # 2%, în cazul în care capitalul propriu contabil, în anul pentru care datorează impozitul, este pozitiv # dacă înregistrează o creștere anuală a capitalului propriu ajustat al anului pentru care datorează impozitul față de capitalul propriu ajustat înregistrat în anul precedent # 3%, dacă înregistrează o creștere peste nivelul prevăzut a capitalului propriu ajustat al anului pentru care datorează impozitul față de capitalul propriu ajustat înregistrat în anul 2020. S.M.