- Antrenorul lui FC Argeş a explicat campania de achiziţii
FC Argeş numără zilele până la startul noului sezon competiţional. Piteştiul respiră din nou aer de Liga I după o absenţă de de 11 ani. Alb-violeţii vor deschide noua ediţie de campionat, vineri, de la ora 18.15, când vor primi pe propriul teren, vizita celor de la FC Botoşani, echipă care va reprezenta România în preliminariile Europa League. Piteştenii au încercat să îşi acopere posturuile pe care antrenorul Ionuţ Badea le consideră deficitare, reuşind să perfecteze până acum ase transferuri: mijlocaşul Georgian Honciu şi atacantul Ndiaye Mediop, ambii de la Dunărea Călăraşi, fundaşul Gabi Matei(Academica Clinceni), mijlocaşul Gabriel Deac(Petrolul Ploieşti), portarul Alexandru Greab(Sepsi OSK Sfântu Gheorghe) şi mijlocaşul Derlis David Meza Colli(Petrolul Ploieşti).
Ionuţ Badea, tehnicianul grupării din Trivale, a descris pe site-ul oficial al clubului, cu lux de amănunte, fiecare jucător transferat în această vară: „Bună ziua tuturor!. Am decis să aduc la cunoştiinţă suporterilor noştri şi celor care sunt interesaţi de echipă şi de destinele clubului FC Argeş campania de achiziţii făcută în urma unui grup de lucru între toţi cei care lucrăm şi iubim acest club. E vorba de staff-ul tehnic al echipei, Vasile Popa, Bogdan Stoica şi Constantin Jean Barbu. Toate aceste persoane au intrat în acest grup de lucru iniţiat în perioada încă de când eram în liga a doua. Toată această campanie de achiziţii a fost gândită pentru a îmbunătăţi echipa şi pentru a aduce un suflu nou pentru tot ceea ce înseamnă jocul în Liga I. În aceste condiţii, gândirea strategică a fost de a elimina cât mai mult riscurile. Mă refer aici la poziţiile celor doi juniori din teren. Am decis ca poziţia de portar să fie schimbată pentru jucătorul sub vârstă, nu pentru că Ducan, Micle sau Agachi nu ar fi făcut maxim din ce au putut da. Dimpotrivă, sunt trei portari cu real potenţial. George Micle rămâne pentru că este chiar al nostru, al clubului, ceilalţi doi care erau împrumutaţi, au trebuit să se întoarcă la echipele de la care provin. Le mulţumesc pe această cale şi le urez mult succes în viitoarea lor carieră sau în viitoarea echipă. Am decis să blocăm această poziţie cu un jucător cu experienţă.
„Greab, un portar cu reale calităţi”
Despre portarul Alexandru Greab: „Primul transfer despre care vreau să vorbesc este Alexandru Greab, un portar care are multe minute jucate în Liga I şi cu reale calităţi pentru ieşirea din poartă, pentru închiderea unghiurilor. Toate discuţiile făcute cu antrenorul de portari Viorel Dumitrescu, au dus către căutarea unui asemenea profil. Mai avem nevoie de încă un portar de acelaşi gen. Sperăm ca zilele următoare să reuşim ca să putem închide această campanie pentru moment”.
„Avem nevoie de forţa explozivă a lui Gabi Matei”
Despre fundaşul dreapta Gabi Matei: „La poziţia de fundaş dreapta am renunţat la Dorinel Oancea pentru că era important pentru el să prindă să joace. Este la o vârstă la care dacă stă şi al treilea an, îi va fi foarte greu să meargă mai sus, să progreseze. Am decis ca el să meargă undeva să joace. Am decis să-l aducem pe Gabi Matei, un jucător cu care eu am mai lucrat. A jucat meci de meci la Clinceni. Avem nevoie de forţa lui explozivă, la fel cum avem de puterea de luptă şi de lucru a lui Andrei Tofan. El vine să îmbunătăţească această poziţie şi sunt convins că va fi o luptă loială între ei doi pentru poziţia de titular”.
„Meza Colli, jucător cu reale calităţi native aerobe”
Despre mijlocaşul central David Meza Colli: „Pentru poziţia de mijlocaş central am decis să-l aducem pe David Meza Colli, un jucător care ne-a impresionat în meciurile pe care le-a făcut la Petrolul Ploieşti. Este un jucător cu reale calităţi native aerobe, un jucător care nu suferă la ritmuri înalte de joc, fotbalist specific pentru mijlocul terenului. Are agresivitatea latino americană pentru că vine din Paraguai şi căutăm calitatea la tipul ăsta de jucător în mijlocul terenului. Vine să întregească poziţia alături de Andrei Prepeliţă, căpitanul nostru şi Ionuţ Şerban”.
„Honciu are veleităţi creative”
Despre Georgian Honciu: „O altă achiziţie cam tot pe aceaşi poziţie, dar şi cu veleităţi creative pentru a juca în spatele vârfurilor este Georgian Honciu, un jucător care a demonstrat multe calităţi la Dunărea Călăraşi şi nu numai. Am decis să-l aducem încă dinainte de începerea acestui play-off al ligii a doua şi sunt convins că ne va ajuta în tot ce înseamnă treimea adversă. Legat de această poziţie, am renunţat la Denis Brînzan din acelaşi motiv pentru care am renunţat şi la Dorinel Oancea. Este un jucător tânăr, încă, care merită să joace mai mult şi noi i-am dat această posibilitate”.
„Deac a impresionat prin forţa explozivă”
Despre mijlocaşul Gabi Deac: „Merg mai departe şi rămân legat un pic de jocul Petrolului unde Gabi Deac a impresionat prin forţa lui explozivă. Aveam nevoie ca această poziţie să o completăm pentru că nu ştim exact care va fi timpul de recuperare al lui Andrei Blejdea. Erau şi situaţii contractuale pe care nu le aveam la îndemână şi nu ştiam dacă va mai putea rămâne la noi. În momentul de faţă, pe lângă spaţiul dintre linii câştigat cu calităţile lui Năstăsie, îl avem aşadar şi pe Gabi Deac. Sperăm să revină cât mai repede şi Andrei Blejdea. Sunt jucători de care echipa a avut nevoie şi sunt convins că ne va aduce un plus de valoare”.
„Mediop crează profunzime”
Despre atacantul Ndiaye Mediop: „Mediop este tipul de jucător exploziv, dinamic, care are tot timpul hărţuiala asta în a acoperi zonele de teren. Are o arie foarte mare de lucru, ca să spun aşa. În momentele când are mingea este tipul de jucător care îţi crează profunzime, reuşeşte să menţină posesia mingii, astfel încât echipa să ajungă în poziţii de susţinere favorabile nouă. Aşadar sunt convins că şi el, cât şi Vasile Buhăescu, vor da maximum pentru echipă, pentru că toate aceste transferuri, inclusiv cele de atacant, au fost făcute în ideea de a îmbunătăţi lotul pentru Liga I. Tot legat de jucătorii la care am mai renunţat, a fost vorba şi de Vlad Motroc. A fost mai degrabă nu o renunţare, ci o lăsare a lor pentru a progresa mai mult decât au făcut-o la noi la echipă. Pentru noi rămâne doar o situaţie de început, o resetare. Ne interesează foarte mult cum începem acest campionat, deşi împărţirea punctelor după sezonul regulat, îţi poate da un alt campionat, nu numai o altă gândire, însă pentru noi e important să menţinem acest tonus, aceaşi situaţie de omogenitate pe care am făcut-o până acum prin principii ofensive clare, dar la fel şi defensive. Lotul nostru a fost completat şi de un preparator fizic italian la nivel de staff tehnic, un preparator care deja şi-a pus amprenta asupra lucrului echipei şi sper să ne ajute în continuare. Vă aştept să fim împreună în Liga I!”. M.D.