Bascov şi Budeasa printre cele 100 echipe de Liga III

0
  • Campionatul începe în septembrie
  • Iniţial se doreau 90 de echipe



Noua dată limită pentru completarea locurilor vacante în ediția 2020/2021 a Ligii 3 a expirat vineri, 21 august. Campionatul care va începe la data de 12 septembrie va avea nu mai puțin de 100 de cluburi în componență, împărțite în mod egal în zece serii, după ce ediția trecută, ”înghețată” din cauza pandemiei după doar 16 etape dintr-un total de 30, a avut 80 de echipe la start.


Comitetul de Urgență al Federației Române de Fotbal, compus din Răzvan Burleanu, Gino Iorgulescu și Octavian Goga, a aprobat referatul Departamentului Competiții al FRF cu privire la cluburile care urmează să ocupe locurile în plus oferite campionatului Ligii 3, după ce Comitetul Executiv a decis un sistem competițional cu 100 de echipe în componență. Dintre cele șapte locuri 2 cel mai bine clasate la baraj, Bărăganul Ciunița nu s-a înscris.
Locurile vacante , ocupate de Sepsi 2 și Academica 2
În primă fază, la 11 august, FRF a anunțat că patru echipe care au încheiat ediția 2019/2020 a Ligii 3 nu s-au mai înscris în noul sezon, astfel că locurile au rămas vacante. Liga2.ro a aflat că acestea erau: FC Botoșani 2 (locul 13 Seria 1), Poseidon Limanu-2 Mai (locul 10 Seria 2), CS Medgidia (ultimul loc Seria 2) și CFR Cluj 2 (locul 13 Seria 5). Erau deja trei jocuri vacante, după ce CS Universitatea Dunărea de Jos Galaţi (Seria 1), Tractorul Cetate (Seria 3) și Național Sebiș (Seria 4) s-au retras din Liga 3 în pauza de iarnă. Tot atunci au fost anunțate câștigătoarele celor 14 mini-grupe de baraj în trei, deci promovatele direct în Liga 3, dar și cele șapte locuri 2 cel mai bine clasate în aceleași mini-grupe care au drept de participare în eșalonul superior. Dintre acestea din urmă, Bărăganul Ciulnița, echipă primită în Liga 3 deși a fost umilită de Steaua cu 6-0, iar al doilea joc l-a câștigat la ”masa verde”, prin retragerea adversarului Argeșul Mihăilești, nu s-a înscris. În total, rămăseseră două locuri vacante față de un sezon cu 90 de echipe, cum se dorea inițial. Pentru că până la expirarea primului termen limită de înscriere în Liga 3, 15 iulie, singurele echipe din Liga 1 care au solicitat loc în cel de-al treilea eșalon pentru echipele lor secunde au fost prim-divizionarele Sepsi OSK Sfântu Gheorghe și Academica Clinceni, acestora li s-a aprobat cererea.
Astfel, în Liga 3 au fost primite Sepsi OSK Sfântu Gheorghe 2 și Academica Clinceni 2.
Au înscris satelitul
Interesant este că Sepsi OSK 2 a participat la barajul de promovare în Liga 3 și ar fi putut obține acest drept pe teren, numai că reprezentanta Ligii a 4-a Covasna s-a clasat pe locul 3, ultimul, în mini-grupa sa. În primul meci a pierdut cu 2-0 cu Unirea Ungheni, iar în al doilea a cedat cu 4-0 în fața celor de la Măgura Cisnădie. Trupa din Sfântu Gheorghe a profitat de faptul că are dreptul, conform regulamentului, să își înscrie în Liga 3 un satelit, astfel că a și făcut-o.
S-a modificat sistemul
Ulterior, la 18 august s-a decis modificarea sistemului competițional al Ligii 3 prin creșterea numărului de echipe participante de la 90 la 100. Au rezultat încă zece locuri vacante, care au fost ocupate astfel: S-a analizat din nou lista echipelor care au solicitat loc la Liga 3 până la 15 iulie, termenul inițial de înscriere, astfel că a fost primită Kids Tâmpa Braşov, club care a avut echipă la Liga Elitelor. Pentru cele nouă locuri rămase vacante s-a analizat apoi lista cu celelalte ocupante ale locurilor 2 de la baraj care au depus cerere de înscriere până la 18 august. Dintre cele șapte formații, CSM Jiul Petroşani, Minerul Costeşti, CA Oradea și Sporting Juniorul Vaslui au făcut acest lucru, astfel că au primit loc la Liga 3. Nu s-au înscris Siretul Dolhasca, Ştiinţa Turceni și Roberto Ziduri. Au mai rămas apoi cinci locuri vacante, care au fost ocupate pe baza cererilor de înscriere depuse până la noul termen limită, adică vineri, 21 august.
Au fost primite în Liga 3 echipe ”satelit” ale unor cluburi din Liga 1, respectiv Liga 2: Gaz Metan Mediaş 2, Viitorul Constanţa 2, FC Hermannstadt 2, Dina­mo 2 și Rapid 2. Gaz Metan Mediaş 2 re­trogradase din Liga 3 la finalul ediției 2018-2019, în timp ce Viitorul Constanţa 2 fusese retrasă, surprinzător, din Liga 3 în vara anului 2017, ținând cont că e­chipa lui Gheorghe Hagi avea ca obiectiv creșterea juniorilor. FC Hermannstadt își înființează acum echipa a doua, în timp ce Dinamo și-a reînființat ”satelitul” după ce îl desființase tot în vara lui 2017, ca Viitorul.
Au pofitat de regulament
Cât privește decizia Rapidului de a-și aduce echipa a doua în Liga 3, aceasta a profitat de faptul că regulamentul îi permitea așa ceva. Rapid 2 a încheiat ediția trecută a Ligii a 4-a București pe locul 2, sub Steaua, care a trebuit să joace la barajul de promovare pentru a avea dreptul de a juca în Liga 3. În schimb, Rapid își înscrie acum echipa a doua în cel de-al treilea eșalon poate și pentru a-i fi din nou rivală Stelei, fiindcă și în vara trecută putea solicita loc la Liga 3.
Cele 100 de echipe care vor participa în noul sezon al Ligii 3, ediția 2020/2021:
⚽ Seria 1 (13 echipe): Foresta Suceava, CSM Ceahlăul Piatra Neamţ, Bucovina Rădăuţi, CSM Focşani, SC Oțelul Galați, Știința Miroslava, Ozana Târgu Neamț, Şomuz Fălticeni, Sporting Lieşti, KSE Târgu Secuiesc, Hușana Huși, CSM Bacău și CSM Paşcani;
⚽Seria 2 (13 echipe): Mostiştea Ulmu, CS Afumaţi, CS Tunari, Înainte Modelu, SC Popești Leordeni, Viitorul Ianca, CS Făurei, Agricola Borcea, Metalul Buzău, Axiopolis Sport Cernavodă, Dacia Unirea Brăila, FCSB 2 și Recolta Gheorghe Doja;
⚽Seria 3 (14 echipe): Progre­sul Spartac, Flacăra Moreni, CSM Alexandria, Universitatea Craiova 2, Vedița Colonești, Unirea Bascov, CS Blejoi, Olimpic Cetate Râșnov, FC Voluntari 2, SR Municipal Brașov, FC Pucioasa, Astra 2, CS Balotești și Sporting Roșiori;
⚽Seria 4 (14 echipe): Șoimii Lipova, Crișul Chișineu Criș, Flacăra Horezu, Progresul Pecica, CSC Dumbrăvița, CS Hunedoara, CSC Ghiroda și Giarmata Vii, Gloria Lunca-Teuz Cermei, Fortuna Becicherecu Mic, Viitorul Dăești, LPS Cetate Deva, ACSO Filiași, ACS Poli Timișoara și Gilortul Târgu Cărbunești;
⚽Seria 5 (14 echipe): Minaur Baia Mare, Viitorul Şelimbăr, Metalurgistul Cugir, Luceafărul Oradea, CSC Sânmartin, Unu Fotbal Club Gloria, Avântul Reghin, Sticla Arieşul Turda, Unirea Dej, Sănătatea Cluj, Unirea Alba Iulia, Industria Galda, AFC Odorheiu Secuiesc și SCM Zalău;
⚽Promovatele de la baraj, de pe locul 1 (14 echipe): Bradu Borca, Dante Botoşani, CSM Satu Mare, Progresul Şomcuţa Mare, Unirea Ungheni, Corona Braşov, Progresul Ezeriş, Avântul Periam, Voinţa Budeasa, Petrolul Potcoava, ACSM Oltenița, Steaua București, Sportul Chiscani și Gloria Albeşti;
⚽Clasatele pe locul 2 la barajul de promovare, care au primit drept să joace în Liga 3 (6 echipe): CSO Plopeni, Avântul Valea Marului, CSM Râmnicu Sărat, Sportul Șimleu Silvaniei, Măgura Cisnădie și CS Ocna Mureș. Bărăganul Ciulnița nu s-a înscris, deși avea acest drept;
⚽Celelalte clasate pe locul 2 la barajul de promovare care au primit ulterior drept să se înscrie în Liga 3 (4 echipe): Sporting Juniorul Vaslui, CA Oradea, CSM Jiul Petroşani și Minerul Costeşti. Siretul Dolhasca, Ştiinţa Turceni și Roberto Ziduri nu s-au înscris, deși aveau acest drept;
⚽Echipa care au ocupat locurile vacante (8 echipe): Sepsi OSK Sfântu Gheorghe 2, Academica Clinceni 2, Gaz Metan Mediaş 2, Viitorul Constanţa 2, FC Hermannstadt 2, Dinamo 2 (toate sunt sateliți de cluburi de Liga 1) și Rapid 2 (satelit club de Liga 2) și Kids Tâmpa Braşov (Liga Elitelor). S.M.