Tranzacţii ilegale cu alcool, la Bradu!

0

Un bărbat în vârstă de 52 de ani, din Bradu a petrecut o noapte în arest după ce la locuinţa lui au fost organizate percheziţii. Oamenii legii au descoperit o cantitate mare de băuturi alcoolice, pentru care bărbatul nu deţinea documente.  Acesta este acuzat că făcea tranzacţii ilegale cu alcool.M.S.

 

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Argeș au continuat cercetările într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunilor de tăinuire și deţinerea de cantităţi de alcool în afara antrepozitului fiscal autorizat, fără marcajele corespunzătoare ale autorităţilor fiscale române și au reținut un bărbat de 52 de ani, din Bradu.

Acesta a fost depistat, cu ocazia efectuării unor percheziţii domiciliare într-un alt dosar penal, în timp ce deţinea în afara unui antrepozit fiscal autorizat, fără marcajele corespunzătoare ale autorităţilor fiscale române, 10 sortimente de băuturi spirtoase într-o cantitate de peste 1.000 litri de alcool, producând, astfel, un prejudiciu bugetului de stat, prin neplata accizelor aferente acestor cantităţi, în cuantum de peste 15.000 lei.

Bărbatul a mai fost condamnat la o pedeapsă cu suspendare pentru tăinuire.  Oamenii legii încearcă să afle de unde provenea alcoolul dar şi unde era vândut de suspect. Este posibil ca băuturile să provină din furt, dar şi de la agenţi economici care îl produc ilegal.

 

După administrarea probatoriului, în ziua de 27 august a.c., polițiștii, sub supravegherea unui procuror, l-au reținut pe bărbatul în cauză pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, urmând ca în cursul zilei de astăzi să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.

Cercetările continuă pentru stabilirea întregii activități infracționale.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.