În această lună, în ziua a treia, pomenirea Sfântului Sfinţitului Mucenic Antim, episcopul Nicomidiei.
Sfântul Antim era episcop al oraşului Nicomidia (în Bitinia – Asia Mică) atunci când, din porunca împăratului Diocleţian (284-305), la anul 288, s-a dat foc bisericii din Nicomidia, murind pentru Hristos douăzeci de mii de creştini (mucenici prăznuiţi în 28 decembrie). El s-a aflat în fruntea credincioşilor săi în această încercare şi i-a încurajat a-şi pună în Dumnezeu toată încrederea şi nădejdea. Atunci, prin harul şi providenţa lui Dumnezeu, sfântul Antim şi alţi câţiva creştini, au scapat de moarte şi s-au ascuns în munţii din împrejurimi.
Dar după câţiva ani ei au fost prinşi şi sfântul episcop a fost adus legat înaintea lui Maximian (305-311), unde se aflau de faţă toate uneltele cele pentru chinuire. Şi, de vreme ce-l întrebară, a mărturisit cu îndrăzneala şi nesilit de nimeni pe Hristos. Pentru aceea întâi i-au zdrobit coastele, apoi l-au rănit cu fier încins; l-au întins gol deasupra unor hârburi şi l-au bătut cu toiege; l-au încălţat cu încălţăminte de aramă arsă în foc, şi apoi i-au tăiat capul. Dar, minunea lui Dumnezeu, şi după moartea sfântului părul a continuat să-i crească pe capul tăiat.
Tot în această zi, pomenirea sfintei Febe, diaconiţa la Cenchreae lângă Corint.
Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Părintelui nostru Teoctist, împreună-ajunător cu marele Eftimie.
Sfântul Teoctist al Palestinei a fost un mare ascet care a trăit în sălbăticia iudeică numită Wadi Mukellik. La început a fost împreună-nevoitor cu Sfântului Eftimie cel Mare (praznuit la 20 ianuarie). Dragostea unuia faţă de celălalt a crescut într-atât încât păreau că sunt două trupuri cu un singur suflet. Cei doi se asemănau foarte mult în virtuţi şi sfinţenie, sprijinindu-se reciproc în nevoinţe. După cinci ani petrecuţi împreună, Sfinţii Eftimie şi Teoctist s-au retras în deşert pe durata Postului Mare, descoperind în wadi (=oază) o peşteră mare care a devenit mai târziu biserică.
Amin.
