Târgul din Lerești își deschide porțile!

0



Sâmbătă 5 septembrie se redeschide Târgul Săptămânal din Voinești, comuna Lerești, cu respecterea măsurilor de prevenire a răspândirii Covid 19 (portul măștii este obligatoriu de către toți participanții, respectarea distanțării, dezinfectarea mâinilor, etc.).


Târgul săptămânal de la Lereşti a fost dezvoltat an de an. S-au făcut aici o serie de investiţii şi încet, încet a ajuns cel mai mare târg de chilipiruri din Argeş, poate chiar din România, după târgul de la Craiova. Acum, târgul este ca o mană cerească pentru muscelenii şi argeşenii cu posibilităţi materiale reduse şi nu numai. În fiecare sâmbătă, târgul este luat de asalt de mii de oameni. Aici pot găsi, haine second hand, oulet sau nou-nouţe. Electrocasnice şi electronice la mâna a doua, cauciucuri pentru maşini, bijuterii noi dar şi vintage. Nu lipsesc nici producătorii cu brânzeturi, pastramă, cârnaţi, miere, etc. Comercianţii cu fructe sunt şi ei în peisaj, cu mere, pere, gutui, prune, multe fructe de sezon şi must. Cei care nu vor să caute haine, perdele, etc. sau diverse obiecte pentru casă şi grădină pot sta pe margine, pentru că micii, frigăruile şi pastramele sfârâie pe grătare non-stop. Aici se găsesc cei mai buni mici, un produs natural al unei firme rucărene. Nu lipsesc nici gogoşile de pe vremea bunicii, făcute în ulei incins iar apoi tăvălite prin mult zahăr pudră, la preţul de 1 leu. B.Radu