Trei vietnamezi în arestul IPJ Argeş!

0

  • După percheziţii



Percheziţiile de miercuri s-au finalizat cu reţinerea a trei vietnamezi acuzaţi că falsificau mărci celebre. Într-un atelier din Bucureşti, aceştia imprimau, pe obiecte de vestimentaţie, sigle ale unor firme consacrate. Produsele erau vândute online dar şi în magazine din Bucureşti.


După cum anunţam din numărul de ieri, poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Argeș, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Topoloveni, au efectuat vineri şi miercuri 11 percheziții în București și în județele Argeș, Ialomița și Dâmbovița. Din cercetări a reieșit că două persoane, de 31 ani și 24 de ani, ambele din Topoloveni, au oferit spre vânzare, în mediul on-line, diverse articole vestimentare și parfumuri, purtând însemnele distinctive ale unor mărci de renume. Produsele au fost achiziționate de la trei bărbați de 40 ani, 32 ani, respectiv 26 de ani, din București. Aceştia deţineau un atelier în care, prin tipărire la cald, cu ajutorul unor imprimante performante, falsificau diverse articole vestimentare cu emblema unor mărci consacrate. Când au ajuns în atelier, poliţiştilor nu le-a venit să creadă. Au descoperit matriţele firmelor celebre, dar şi maldăre de tricouri, bluze şi pantaloni aruncate direct pe podea care erau imprimate sau aşteptau să fie falsificate.
Zecii de mii de produse contrafăcute
Produsele aveau să intre pe piaţă ca fiind originale urmând a fi vândute la preţuri piperate. Majoritatea erau comercializate online dar şi în magazine din Dragonul Roşu. Poliţiştii argeșeni au descoperit și ridicat, în vederea confiscării, peste 30.000 de articole vestimentare, peste 600 de recipiente de parfum, tip tester, 2 prese de imprimare la cald, mai multe matrițe confecționate artizanal, aproape 8.000 de autocolante termice cu însemnele distinctive ale unor mărci de renume, mai multe telefoane mobile și suma de peste 20.000 de lei. După administrarea probatoriului, a fost dispusă reținerea pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, a trei bărbați de 40 ani, 32 ani, respectiv 26 de ani, toți din București. Cei trei vietnamezi au petrecut o noapte în arest fiind prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Topoloveni, cu propunere de luare a unei măsuri preventive. Împotriva lor a fost dispus controlul judiciar pentru o perioadă de 60 de zile.
Prejudiciu de peste 2 milioane de lei
Prejudiciul estimat, în această fază a cercetărilor, este de aproximativ 2.500.000 de lei, urmând ca valoarea exactă a acestuia să fie comunicată de titularii mărcilor înregistrate. Reamintim că în acelaşi dosar, polițiștii au efectuat, săptămâna trecută, vineri, cinci percheziții domiciliare, în județele Argeș, Ialomița și Dâmbovița, la locuințele unor persoane bănuite de punere în circulație a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice ori similare.
Au fost reţinute două persoane, de 31 de ani, respectiv de 24 de ani, ambele din Topoloveni, pentru care a fost dispusă măsura controlului judiciar. M.Sandu