Aflate în cărucior, două tinere cu handicap locomotor au fost nevoite să voteze în secție după ce comisia nu a aprobat urna mobilă. S-a întâmplat în comuna Mușătești, la secția de votare din Stroești. Cele două au fost purtate pe brațe de localnici ca să poată ajunge la urne, din cauză că la secție nu exista rampă. M.S.
Familia celor două fete a depus cereri pentru urna mobilă, numai că, la solicitare nu au atașat și certificatele medicale care să ateste handicapul locomotor de care suferă ambele. Din acest motiv cererile au fost refuzate iar tinerele au fost duse în cărucioare la secția de votare.
Acolo, nu exista rampă și din acest motiv cărucioarele celor două surori au fost purtate pe brațe de câte cinci bărbați, pentru a putea fi introduse în secție.
Probleme au întâmpinat tinerele și în cabina de vot, acolo unde, polița pe care puteau așeza buletinele ca să le ștampileze era prea înaltă și nu puteau ajunge la ea.
Președintele secției e votare i-a permis mamei, care este asistent personal, să intre cu fiecare în cabină, să le ajute. Astfel, în ciuda greutăților cele două tinere au reușit să își exercite dreptul la vot.