Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură a anunțat că a lansat trei noi scheme de sprijin pentru fermierii afectaţi de criza COVID-19 . Potrivit unui comunicat al instituţiei, sprijinul va fi acordat sub formă de sumă forfetară raportată la dimensiunea fermei şi urmează să fie plătit până la data de 30 iunie 2021, pe baza cererii de sprijin aprobată de autoritatea competentă până la 31 decembrie 2020.
Cele trei noi scheme de sprijin se aplică în cadrul Măsurii 21 – Sprijin temporar cu caracter excepţional acordat fermierilor şi IMM-urilor care au fost afectaţi în mod deosebit de criza COVID-19 din Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2014 – 2020, respectiv în sectorul zootehnic – bovine, sectorul zootehnic – ovine şi/sau caprine, dar şi în sectorul vegetal – legume-fructe şi cartofi.
Cine beneficiază de sprijin
„Sprijinul are în vedere atenuarea problemelor legate de lichidităţi care periclitează continuitatea activităţilor agricole, respectiv a producţiei primare în agricultură, în sectoarele antemenţionate, acestea fiind cele mai afectate de impactul COVID-19. Având în vedere pierderile suferite din cauza pandemiei de COVID- 19, fermierii vor fi sprijiniţi în vederea reluării fluxului tehnologic normal al fermei şi menţinerea viabilităţii fermelor”, precizează APIA în comunicat. Potenţialii beneficiari ai acestui sprijin temporar cu caracter excepţional sunt fermierii activi, crescători de animale din speciile bovine, ovine/caprine, şi/sau fermieri din sectorul vegetal, respectiv cei din sectorul de legume-fructe şi cartofi, înscrişi în evidenţa APIA cu cod unic de identificare, care au depus cerere unică de plată în anul 2020 şi care respectă criteriile de eligibilitate, specifice schemei de sprijin temporar cu caracter excepţional acordat fermierilor şi IMM-urilor care au fost afectaţi în mod deosebit de criza COVID-19.
Solicitările se depun până pe 23 octombrie
Conform APIA, cererile de solicitare a sprijinului temporar cu caracter excepţional aferente sectoarelor bovine, ovine, caprine, precum şi sectoarelor legume-fructe şi cartofi, însoţite de documentele generale şi specifice, pot fi depuse la centrele judeţene/locale ale Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, respectiv al Municipiului Bucureşti sau transmise prin fax, poştă sau format electronic scanat prin e-mail, cu condiţia asumării prin semnătură de către beneficiar pe fiecare pagină a documentului transmis. Depunerea solicitărilor se va face începând cu data de 25 septembrie 2020 şi până pe 23 octombrie 2020. Alocarea financiară pentru această măsură este de 150 de milioane de euro. M.D.