Începe “Sărbătoarea Recoltei pe Valea Argeșelului ”, la Mioveni

0



Ziua Naţională a Produselor Agroalimentare Româneşti este marcată, începând cu anul 2017, la data de 10 octombrie, fiind instituită şi prin legea 168/2017.
Prin marcarea acestei zile se doreşte încurajarea producţiei agricole naţionale pentru consumatorii români, îmbunătăţirea statutului producătorului român şi încurajarea consumului de produse agroalimentare autohtone de calitate şi de produse tradiţionale. Cu această ocazie, Primăria orașului, Consiliul Local și Centrul Cultural Mioveni organizează în perioada 1 – 4 octombrie 2020, Sărbătoarea Recoltei pe Valea Argeșelului – Târgul Meșterilor Populari. La manifestare sunt invitați să participe producători agricoli, apicultori și meșteri populari din județ și nu numai, pentru a comercializa fructe, legume, produse din carne și lapte, produse apicole, băuturi tradiționale, precum și obiecte din creația proprie. De asemenea, în cadrul evenimentului vor fi organizate spectacole de muzică folclorică, iar organizatorii au pregătit și alte surprize pentru cei care vor fi prezenți la aceste manifestări.
Locul desfășurării evenimentului este Centrul Civic al orașului, iar mai multe detalii și informații puteți obține la sediul Centrului Cultural Mioveni, str. Aleea Înv. Alexandru Popescu, nr.5 sau la tel: 0348.445.856.
Programul manifestărilor este următorul
Joi, 1 octombrie 2020 – Centrul Civic
# Ora 10.00 – Amplasare producători locali
# Ora 17.00 – Deschidere eveniment – alocuțiuni
# Ora 17.10 – Concurs organizat cu prilejul Zilei Internaționale a Persoanelor Vârstnice, ”Recolta de toamnă” . Vor fi premiate „Cea mai bună zacuscă”, „Cele mai bune murături”, „Cea mai bună dulceață”.
Participă doamnele din cadrul Asociației de Pensionari ”Viață lungă” Mioveni.
# Ora 18.00 – Moment artistic susținut de către Ansamblul Folcloric DORULEȚUL al Centrului Cultural Mioveni, coordonat de către Constantin Drăgan. Soliști: Flori și Costel Caftaliu, Mariana Stan, Lămăița Văduva
Vineri, 2 octombrie – Duminică, 4 octombrie 2020 – Centrul Civic
# Orele 10.00 – 18.00 – Standuri cu vânzare de produse tradiționale românești
Orele 12.00 – 18.00 – Program întreţinut de un DJ. Evenimentul se va desfășura cu respectarea măsurilor împotriva răspândirii infecției cu noul virus SARS-COV-2. S.M.