Percheziții DNA la o primărie din județ!

0

Procurorii DNA au descins în această dimineață la Primăria Ștefănești. Perchezițiile vizează realizarea unui proiect din fonduri europene privind extinderea rețelei de apă și canalizare. M.S 

Primăriţa Ioana Jenica Dumitru, a transmis într-un comunicat de presă că Direcţia Naţională Anticorupţie efectuează cercetări într-un dosar referitor la extinderea şi reabilitarea reţelei de apă şi canalizare în judeţ, proiect la care Oraşul Ştefăneşti a participat în calitate de beneficiar. Este vorba de un dosar deschis de către procurorii anticorupţie în anul 2020 şi vizează modul în care a fost implementat proiectul şi maniera în care s-a derulat investiţia. Percheziţiile vor dura 10 zile, începând de astăzi, şi constau în identificarea şi ridicarea de înscrisuri, precum şi verificarea sistemelor informatice din Compartimentele Contabilitate, Achiziţii-Investiţii, Urbanism şi Registrul Agricol.