• Din punctul meu de vedere



În anul 2000, când eram directorul cotidianului ”Curierul zilei”, m-am mutat din Pitești în comuna Albota. Multă lume nu a înțeles de ce plecam ”la țară” și întâlneam priviri pline de compasiune cărora le răspundeam că e minunat acolo cu câini, pisici, copaci, păsări și flori.


Aveam câteva impresii din străinătate despre cum va evolua societatea românească. Noaptea, în Manhattan observasem că era pustiu, lumea se retrăgea în zonele cu natură vie. Pe un feribot, în Norvegia, întâlnisem un tip care făcea naveta două ore până la Oslo doar pentru a dormi în casa lui de la marginea pădurii. Un stomatolog german îmi povestise, de asemenea, că pierdea două ore pe autostradă, făcând naveta la cabinet.
Mie îmi era de ajuns ce știam, dar românii încă nu gândeau așa. Desigur, acum, în plină pandemie, casa mea de la țară e mai importantă decât un penthouse în centrul oricărui mare oraș.
Adevărul este că plecând din mijlocul a ceea ce se cheamă civilizație, dădeam o dublă legătură. Pe de o parte, fetița mea avea să se nască la țară, pe de altă parte, încercam să îmi liniștesc mintea care deja începea să fie parazitată și chinuită de ceea ce se cheamă disonanță cognitivă.
În acel moment, marea disonanţă cognitivă era între faptul că pentru a avea tiraj era nevoie să public articole despre crime şi violuri, fapt pe care îl detestam. Nici acum situaţia nu a evoluat, publicul vrea sânge şi cancan.
Despre disonanța cognitivă vă propun să vorbim astăzi. Adaug că de multe ori în viață mi-a prins bine faptul că sunt psiholog, unul de școală veche, sănătoasă.
Disonanța cognitivă este un termen lansat încă din 1967 de Leon Festinger, fiind definită ca ”opoziția psihologică a ideilor ireconciliabile gândite simultan de un individ”.
Să luăm repede un exemplu din zilele noastre, pentru a nu pluti la nivelul teoriei.
De pildă, eu știu că ambasadorii nu se implică în politica țărilor care îi găzduiesc. Mai știu că America este țara deplinei democrații. Aceste idei sunt atât de înrădăcinate în mintea mea, încât cu greu le-aș putea da la o parte. În același timp însă domnul Adrian Zuckerman, ambasador al SUA, face următoarea afirmație:
„Va fi nevoie de lideri vizionari, precum preşedintele Iohannis şi prim ministrul Orban! M-am întâlnit cu mulți miniștri ai guvernului. Cu toții au muncit extrem de mult pentru a inversa haosul pe care l-au moștenit în noiembrie 2019. Doar un exemplu, ministrul finanțelor a constatat că guvernul anterior păstra două contabilităţi paralele și nu plătise cele mai multe facturi pentru servicii prestate de aproape un an. Alți miniștri au găsit condiții similare, proiecte nefinalizate și ministerele golite de oamenii cinstiți care lucrează din greu şi care sunt esențiali pentru a conduce guvernul în mod corespunzător.”
Este evident că declaraţia ambasadorului se bate cap în cap cu ideile mele despre rolul ambasadorilor şi mă aflu, aşadar, într-o situaţie tipică de disonanţă cognitivă.
Disonanţa cognitivă provoacă, fie că ne dăm seama, fie că nu, un anumit disconfort şi chiar suferinţă psihică.
La ţară, animalele şi natura te ajută să suporţi mai bine disonanţa cognitivă.
Încă un exemplu, descoperit de mine la unii dintre amicii mei de pe Facebook.
Am văzut cu toţii faptul că noaptea, ca hoţii, un procuror şi nişte candidaţi de la un anumit partid au scos şi au introdus la loc un sac cu voturi sau cu procese verbale de la o secţie de votare. Totuşi, suporterii partidului respectiv mi-au scris pe Facebook precum că ”nu este ce pare a fi”. Evident, oamenilor le vine greu să împace două idei contradictorii și dați-mi voie să citez dintr-un alt psiholog, Lauren Slater, a cărui carte, intitulată ”Cutia lui Skinner”, o puteți găsi la librărie sau, mai bine, o puteți comanda pe net. Spune Lauren Slater:
„Oamenii se angajează în cele mai incredibile gimnastici mentale , totul pentru a-şi justifica ipocrizia.”
Ipocrizia în politică atinge adeseori cote greu de imaginat, ca de exemplu faptul că Ludovic Orban o acuza pe Raluca Turcan că a izbândit în politică prin relaţii erotice pentru ca acum să îi fie adjunct la guvernare, ori faptul că Rareş Bogdan cerea ca Orban şi ai lui să meargă la puşcărie, ori faptul că Nicuşor Dan spunea că premierul de azi cară banii cu sacoşa, ori faptul că doamna Clotilde Armand cândva dorea să se numere din nou voturile, iar acum a vrut exact invers.
Ce frază greoaie am construit ! Ipocrizia în politică e greu de digerat.
Scria Leon Festinger o frază pe care mi-aş dori-o copiată şi prinsă cu piuneză pe perete de către toţi cititorii acestor articole:
„Ne petrecem vieţile fiind atenţi numai la informaţii consonante cu crezurile noastre, ne înconjurăm de oameni care ne sprijină crezurile şi ingorăm informaţiile contradictorii, care ne-ar face să ne îndoim de ce am construit.”
Când oamenii obişnuiţi procedează astfel, daunele nu sunt foarte importante, dar când o fac liderii de partid pot avea loc catastrofe, aşa cum s-a întâmplat în Argeş.
Preşedintele PNL Argeş, dl Adrian Miuţescu, este un politician care a vrut binele partidului, drept pentru care a ales doi candidaţi pe care i-a considerat de excepţie, pe Sorin Apostoliceanu şi pe Emanuel Soare. Primul avea o mare notorietate, celălalt putea fi făcut cunoscut, ca prefect, iar în plus venea cu aura de profesor universitar.
În continuare, au început să curgă informaţii că electoratul nu îl doreşte pe Apostoliceanu fiindcă venea de la PSD, iar Emanuel Soare nu se poartă ca un profesor.
Dl. Miuţescu a căzut şi el victimă teoriei lui Festinger potrivit căreia acceptăm doar informaţii consonante cu crezurile noastre şi, în loc să îşi reconsidere opţiunea şi să îi înlocuiască pe cei doi, a persistat în greşeală.
Am văzut ce a ieşit.
Partidele, mai ales PNL şi USR, folosesc analiza psihologică pusă la dispoziţie de structuri. În plan local, nu o foloseşte nimeni, absolut nimeni.
Se merge pe experienţă şi intuiţie, ceea ce a început să nu mai fie suficient.
Ignorarea psihologiei politice face ravagii electorale.
Gheorghe Smeoreanu
(Această rubrică apare în zilele de luni şi joi)


Acest material este proprietatea site-ului curier.ro şi poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afişarea link-ului către articolul din site-ul curier.ro.

Citiți, de asemenea, pe curier.ro

16 COMENTARII

  1. V-ati prins de chintesenta editorialului de azi? Partidele locale au nevoie de experti in analiza psihologica , ziaristul se ofera, nu prea exista cerere, suparare mare!
    Tot in tema de astazi, urmatorul exemplu: se stie foarte bine , este dovedita de toate statisticile, cea mai dezvoltata regiune este cea a Clujului ( orasul in mod special dar si judetul in ansamblu ) Stiti cat a avut PSD la alegerile de luna trecuta? Sub 5%, nici macar n-au intrat in Consiliu. Sunt curios ce-i spune asta psihologului Smeoreanu, nu va faceti iluzii, nu vom afla !
    Mai citim ca ziaristul tot mai crede in marele fas dovedit cu fraudarea de la Antena3. Sa-i amintim ca , inainte de asta, un consilier PSD (cu nume si prenume) a fost prins cu 473 procese verbale,in original,in afara biroului electoral. Filmat si pozat! Cum acoperi un asemenea scandal? Fabrici unul si mai mare, chiar cu riscul de a te face de ras! Sa nu stie asta marele ziarist, excelentul psiholog?

    • o aşa valoare sa ramana la tara, prin arges/valcea! pai daca îl aduceau la cluj, psd-ul castiga alegerile aici. dar am auzit ca nici bani la partid nu mai sunt, ca i-a papat mircea draghici. o alta forma de psihologie politica! tot de la structuri – o sa ne explice teoreticianul.

    • coco, Bine zis, cu totate astea omul ( psihologul platit de psd) se incapataneaza sa sustina psd ul, nu inteleg de ce nu dedica un articol realizarilor marca psd.

  2. Pe cand vremea ti se duce, asta este … : // m-am mutat din Pitești în comuna Albota. Multă lume nu a înțeles de ce plecam ”la țară” și întâlneam priviri pline de compasiune cărora le răspundeam că e minunat acolo cu câini, pisici, copaci, păsări și flori // ! Cainele latra, pisica miauna … // calul necheaza usor //.

  3. „Se merge pe experienţă şi intuiţie, ceea ce a început să nu mai fie suficient.
    Ignorarea psihologiei politice face ravagii electorale.”

    Hmmm, chiar credeti ca votantul PSD-ist este atent la astfel de nuante?
    Credeti ca un simplu cetatean cu drept de vot, dupa 8 ore de munca sta sa citeasca presa, sa compare programele electorale, CV-urile candidatilor, sa faca analize daca vreun candidat se contrazice anul asta cu ce a declarat anul trecut?

    Nici pomeneala!

    Oamenii voteaza dupa interesul lor personal:
    – adica pensionarii voteaza partidul care promite si uneori le da pensii marite (alteori latra din opozitie ca puterea nu aplica legile lor frumoase despre pensii)
    – bugetarul voteaza tot cu partidul care pe de o parte mareste salariile bugetarilor, pe de alta parte permite supraincarcarea schemelor de functionari din administratia locala sau din alte locuri platite de stat (astfel incat la ora 15 bugetarii rup usile de la servici…)
    – anagajatii fara studii superioare voteaza partidul care mareste salariul minim pe economie

    si in sfarsit
    – votantii care muncesc din greu la patroni, uneori daca au studii superioare muncesc la multinationale, acestia voteaza partidul care incurajeaza munca la privati, care da stimulente fiscale marilor contribuabili etc.

    • Niciunul dintre cetățenii români de mai sus n-a suflat un cuvânt despre zisele grețoase ale americanului (recidivist în declarații similare) care calcă în bocanci Convenția de la Viena din 1961 și se amestecă tendențios și grosolan în treburile noastre interne. Într-o țară normală își facea urgent valiza. Într-o țară normală…cu oameni care țin la ea, stejari nu trestii.

      • Sa recapitulam: partidul a aruncat-o pe Dancila la lada lor de gunoi ( unde sta alaturi de Geoana,Ponta,Nastase,Dragnea…), tot partidul a hotarat acum ca Iordache,Nicolicea,Oprisan,Badalau,Teodorovici ,Radulescu(vedetele de ieri ale PSD) au facut mult rau partidului si tarii si nu mai pupa locuri la parlamentare! Adica Ciolacu poate sa spuna asta, Zuckerman nu!
        Apropos de americani, de admirat declaratia primarului Baluta de astazi!

        • Da, Ciolacu poate spune orice, inclusiv că trebuie să plece și el de braț cu Grindeanu, Tudose și alții. Ambasadorul nu are voie! Conform Convenției de la Viena cu privire la relațiile diplomatice, art. 41, el are datoria de a nu se amesteca în treburile interne ale statului acreditar. Reiterația este pentru stejari, trestiile unduitoare oricum nu vor înțelege.

          • P.S. Să-l văd/aud ce va spune acum ambasadorul născut în România despre liderii ,,vizionari” (ha, ha, ha!) care au acceptat la Oficiul Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor (ONPCSB) unul dintre ,,oamenii cinstiți care lucrează din greu…”, un individ fără ,,bacaloriat”! Ăștia sunt marii ,,specialiști” ai dreptei. Halal! P.P.S. Azi numarul infectaților Covid 19 a trecut de 3.500. ,,Vizionarii” (iar mă umflă râsul!) care au deschis școlile și nu au amânat alegerile locale (la fel intenționează și cu cele parlamentare) vor da cu siguranță socoteală.

          • In iarna lui 2017,ambasada americana a mai avut o asemenea pozitie (alaturi de societatea civila,opozitie ,etc)la adresa PSD, legata de amputarea legilor justitiei
            Nu vi se pare ca ati pierdut 3 ani si jumatate doar ca sa auziti acelasi lucru din gura lui Ciolacu?
            Oricum,afirmatia cu amestecul in treburile interne, in aceasta speta, este mult,mult exagerata!
            Alegeri au facut si alte state din Europa ( Franta,Polonia) cu situatii epidemiologice mai proaste ca ale noastre la momentul scrutinului. Iar cele parlamentare e aproape musai sa se tina, motivele au fost expuse in spatiul public.

  4. Dle Coco (sună ca dracu dar ăsta e pseudonimul pe care vi l-ați ales), doream de la dvs. un comentariu competent (chiar dacă locuiți la țară) despre individul mason, fără bacalaureat (cum se zicea pe vremuri, da, domne, are studii, liceul neterminat și facultatea neîncepută), șef la combaterea spălării banilor și terorismului (!) și la ORNISS! Noaptea minții. Dar de unde nu e, nici Dumnezeu nu cere! Poate doar să vă lumineze.

    • Trec cu vederea aluzia jignitoare cu locuitul la tara. Legat de subiect,mai important pentru mine e faptul ca autoritatile statului au fost lasate sa-si faca treaba , sa demaste impostura! Si ca in secunda doi omul a zburat din functie.Lucruri care inainte nu prea se intamplau.
      Va incalzeste faptul ca o absolventa cu diploma de bacalaureat , dovedita monument de incompetenta, a condus guvernul Romaniei vreme de 2 ani, fara ca cei responsabili sa-si asume ?
      PS Mai am cateva lucruri de pus la punct si ,pe perioada iernii, ma mut la oras! Nu mai explic unde imi place mai mult, cei de la oras inteleg mai greu! Fara suparare!
      PPS In privinta pseudonimului,vreau ca mine ,nu CA RICIU !

      • Instanța de judecată a devoalat impostura. Altfel…
        Cu ,,locuitul la țară” a fost o glumă. V-ați inflamat degeaba.
        Iar PPS-ul dvs. care se vrea un joc de cuvinte este în fond o grosolănie.

Comentariile sunt închise.