Campion european prins drogat la volan!

1
0



Un cunoscut sportiv vâlcean a fost prins de poliţiştii argeşeni în timp ce conducea sub influenţa unor substanţe psiho­trope. Este vorba de un luptător MMA, în vârstă de 26 de ani. Tânărul a fugit de oamenii legii, ig­norând semnalele de oprire, fiind ur­mă­rit aproximativ 8 kilometri. Fiind tes­tat cu aparatul Drug­test a ieşit în eviden­ţă că ar fi consumat cocaină şi metamfe­tamină.


„Polițiștii Serviciului Rutier Argeș, care acționau pe DN 7, pe raza localității Drăganu, au depistat un conducător auto, de 26 de ani, care nu a oprit la semnalul polițiștilor. Din fericire, urmărirea nu s-a soldat cu pagube materiale sau victime, acesta fiind blocat în trafic la scurt timp. Totodată, în urma testării cu aparatul Drugtest, a rezultat că acesta se afla sub influența substanțelor psihotrope. Bărbatului îi vor fi recoltate probe biologice. Cercetările sunt în desfășurare”, a anunţat Florin Popa, purtătorul de cuvânt al IPJ Argeş.
Urmărit 8 kilometri
Oamenii legii se aflau în patrulare pe DN7 când au observat un Audi care a depăşit neregulamentar, încălcând linia continuă. I-au făcut semnal de oprire însă, în loc să tragă pe dreapta, cel de la volan a accelerat încercând să dispară. Poliţiştii au pornit în urmărirea lui reuşind să-l blocheze după aproximativ 8 kilometri. La volan se afla Radu Z., de 26 de ani, din Râmnicu Vâlcea un cunoscut sportiv, campion european la MMA. Tânărul nu consumase alcool însă oamenii legii l-au testat şi cu Drugtest, aparatul indicând urme de cocaină şi metamfetamină. „Bărbatul a fost condus la o unitate medicală, unde au fost recoltate probe biologice de sânge, în vederea stabilirii cu exactitate a substanțelor. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența substanțelor cu efect psihoactov. Permisul de conducere al acestuia a fost reținut, fiind eliberată dovadă înlocuitoare fără drept de circulație. De asemenea, bărbatul a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 580 de lei, conform OUG 195/2002, privind circulația pe drumurile publice, pentru depășirea cu încălcarea marcajului longitudinal continuu și neoprirea la semnalul polițistului” a mai spus Florin Popa. M. Sandu


1 COMENTARIU

Dă-i un răspuns lui Aloe Vera Renunțați la răspuns

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.