- Din punctul meu de vedere
Părinţii mei respectau cartea mai mult decât orice, chiar dacă având părinţi chiaburi nu putuseră urma studii superioare. Venindu-mi vârsta la care trebuia să urmez o facultate, mama, soră medicală fiind, şi-ar fi dorit să mă înscriu la Medicină. N-a fost să fie. Într-o seară, când ai mei s-au întors de la cinematograf, i-am anunţat că îmi doresc să fac Psihologie.
Zia şi făcut, numai că la Secţia de Psihologie a Facultăţii de Filosofie a Universităţii Bucureşti erau, de obicei, foarte mulţi candidaţi pe un loc. Suna bine ideea de Psihologie pe vremea aceea, multe odrasle ale nomenclaturii se înscriau la această facultate.
Ca atare, luând în calcul ideea că s-ar putea să nu intru, tata s-a apucat să îmi găsească un loc de muncă, fiindcă de Armată eram scutit în urma unui accident de maşină. Mi-a găsit un post de taxator pe autobuz, urma să ocup o mică gheretă în partea din spate a maşinii şi să dau bilete călătorilor. Mi s-a părut absolut corect, ce poţi să faci la 18 ani în cazul că nu intri la facultate ? Intri, cum se spunea atunci, în câmpul muncii.
N-am stat însă cu mâinile în sân, mă trezeam chiar înaintea tatălui meu, care pleca la fabrică la 6,30, şi mergeam cu cărţile în grădină, drept pentru care am luat examenul, deşi erau 19 candidaţi pe un singur loc.
Mai târziu, aveam să urmez încă trei instituţii de învăţământ superior, o facultate şi două cursuri de specialitate, unul dintre ele în cadrul ONU, celălalt la Şcoala de Înalte Studii în Ştiinţe Sociale din Paris.
În toţi aceşti ani de studii universitare, 11 la număr, citeam cărţi de specialitate dar şi de cultură generală, însă cu cât cărţile citite şi notiţele din caiete sporeau, cu atât mi se părea că ştiu mai puţine lucruri.
Întrebările deveneau mai multe şi mai grele, răspunsurile erau tot mai puţine.
Îmi cer scuze că am povestit aceste lucruri, dar cu amărăciune vă spun că zilele trecute am avut impulsul de a pune toate patalamalele mele universitare într-un lighean şi a le da foc în curte în semn de protest şi iată de ce.
Cred că era mijlocul lui martie, Iohannis tocmai decretase stare de urgență când, pe la ora 16, a bubuit un mail de la marele tocmai înființat Grup pentru Comunicare Strategică.
Mailul, cu antet, îmi cerea pe un ton de genul mâinile sus,că trag, să scot din site-ul Criterii.ro două articole, unul despre cât de slugarnic e prezidentul, celălalt despre cum nu se implică UE în incipienta pendemie.
Le-am scos, fiindcă ameninţarea era că dacă nu scot eu articolele, îmi scot ei site-ul şi se duce dracului firma de presă.
Aflu acum că omul care mi-a cenzutat mie site-ul de presă (posibil să fi fost primul din ţară şi oricum printre puţinii despre care am auzit) este un om fără studii superioare.
Bomboana pe colivă este însă declaraţia premierului Ludovic Orban.
Ludovic Orban, susține că știa de faptul că Andi Manciu , șeful Grupului de Comunicare Strategică, nu are diplomă de licență.
„A recunoscut lucrul ăsta de la angajare. Nu-i obligat să aibă licență. Da bineînțeles că am știut! Îl știu de când era la Mediafax. E un om pe care te poți baza și un om super corect. Faptul că e scoasă din mânecă asta în campanie… Faptul că nu are diplomă nu înseamnă că nu poate să-și facă treaba”, a spus Orban la Digi24.
Așadar, pentru a fi consilierul primului ministru și șeful Grupului de Comunicare Strategică nu ai nevoie de studii universitare.
Noaptea minții este o expresie apărută pentru astfel de situații.
Aşadar, pe vremea în care trebuia să mă duc eu la facultate, dacă nu intram şi nu luam licenţa mergeam taxator pe autobuz, acum, fără facultate poţi să fi consilier de stat şi şef al Grupului de Comunicare Strategică în lupta cu pandemia şi să încasezi 160 de milioane de lei salariu.
Opinia mea este că în domeniul umanist, al ştiinţelor sociale, cu cât ai mai multe studii universitare şi lecturi, cu atât înţelegi că ştii mai puţin şi începi să te îndoieşti mai mult. Dacă însă nu ai aceste studii şi lecturi, ajungi la concluzia că tu ştii totul şi poţi răspunde fără să te gândeşti cine ştie cât la orice întrebare.
Aceasta este situaţia cu studiile universitare şi vreau să observ că pe Facebook cei care au învăţat mai puţin şi au citit mai puţin sunt cei mai siguri pe ei şi postează cele mai dure comentarii cu caracter politic şi social.
Sunt absolut convins că un om cu studii superioare la o universitate serioasă nu atacă niciodată la persoană pe internet.
Revenind la declaraţia premierului Orban, cred că este distrugătoare pentru sistemul de învăţământ. Din moment ce tineretul află că poţi ajunge în guvern fără să ai o diplomă universitară, evident că va prefera cluburile în locul bibliotecii. Surprinzător este faptul că profesorii nu au reacţionat la vorbele premierului Orban, cu toate că munca lor este terfelită şi considerată inutilă. Din moment ce diplomele nu au importanţă în statul român, la ce bun profesorii ?
Până la urmă, am renunţat la gestul meu teatral de a-mi da foc diplomelor. La ce ar fi folosit, lumea nu mai reacţionează la nimic, toţi ne considerăm informaţi şi capabili să dăm răspunsuri la toate întrebările.
Oricum, din 5 ianuarie 1990 lucrez în domeniul privat, iar diplomele universitare nu am avut cui să le arăt.
Într-un fel, are dreptate Orban, studiile nu mi-au folosit la nimic, vine oricum un deştept şi ma face praf pe net.
Gherghe Smeoreanu
(Această rubrică apare în zilele de luni şi joi)
