Dacia a prezentat într-un eveniment online versiunea de serie a conceptului Spring arătat în primăvară. Primul model 100% electric de la Dacia, botezat Spring, a fost prezentat de către francezii de Renault în cadrul evenimentului dedicat mobilităţii electrice, Renault eWays, organizat la Paris.
Modelul electric cu autonomie de 225 km va putea fi comandat de la vară și va ajunge la clienți în toamnă, urmând a deveni cea mai ieftină mașină electrică din UE. Evenimentul a fost inaugurat de către Luca de Meo, CEO Groupe Renault, acesta dezvăluind inovaţiile hibride şi 100% electrice ale companiei. Printre acestea au fost: un showcar care anunţă viitorul crossover electric al mărcii Renault (bazat pe noua platformă CMF-EV dedicată vehiculelor electrice), Spring – maşina electrică accesibilă tuturor, care întruchipează noua revoluţie Dacia, precum şi gama extinsă de modele electrice şi electrificate, inclusiv Renault Arkana E-TECH Hybrid, noul SUV hibrid coupe care va fi disponibil în Europa. Dacia Spring, care are la bază modelul K-ZE al Renault, va fi cea mai ieftină mașină electrică din Europa, prețul fiind estimat de specialiști la până în 20.000 de euro.
Detaliile modelului
Detaliile despre primul model electric al Dacia au fost furnizate de companie într-un comunicat: „Dacia Spring electric se înscrie în viziunea Grupului Renault de a oferi o mobilitate durabilă, accesibilă tuturor, respectând valorile și filozofia mărcii Dacia. Acest showcar prefigurează un model de segment mini cu 5 uși și 4 locuri, beneficiind de o motorizare 100% electrică. Spațios, vehiculul afișează atributele recunoscute ale mărcii : simplitate, robustețe și accesibilitate. Ușoară și compactă, versiunea de serie vizează o autonomie de circa 200 km conform normelor WLTP, fapt care garantează o utilizare polivalentă, atât în mediul urban, cât și pe trasee interurbane.
Modelul de serie va fi disponibil în 2021
Pentru a reuși această nouă revoluție, Dacia profită de experiența de 10 ani a Grupului Renault, pionier și lider în materie de mobilitate electrică. Un mini electrizant. Caroseria de culoare gri închis, cu elemente decorative portocalii fluorescente, beneficiază de protecții laterale și de scuturi integrate în barele față și spate. Aspectul de SUV este subliniat de garda la sol supra-înălțată și de prezența barelor de pavilion. Showcar-ul Dacia Spring este un vehicul de segment mini-electric și electrizant. Dimensiunile sale reduse îl recomandă ca soluția ideală pentru o utilizare zilnică fără griji. O atenție deosebită a fost acordată blocurilor optice. În partea frontală, farurile 100% LED sunt divizate în două niveluri: o linie orizontală în partea superioară și o serie de elemente grafice integrate în bara de protecție. În spate, cele 4 blocuri optice, de asemenea 100% LED, formează un dublu Y, anunțând viitoarea identitate luminoasă a modelelor Dacia. Partea frontală a showcar-ului Spring, cu noua semnătură luminoasă și cu profilul specific al capotei și al calandrului, exprimă robustețe.
O soluție ideală pentru noile servicii de mobilitate
Beneficiind de o motorizare 100% electrică și de o baterie adaptată pentru o utilizare cotidiană, Dacia Spring răspunde nevoilor pragmatice de mobilitate urbană și interurbană. Robust, vehiculul oferă atât clienților particulari, cât și proprietarilor de flote, toate avantajele mașinilor electrice: ușurința în manevrare, funcționarea silențioasă, absența vibrațiilor, emisiile zero. În plus, alimentarea este simplă, iar nevoile de întreținere ale vehiculului sunt reduse. Dacia Spring reprezintă astfel o soluție ideală pentru noile servicii de mobilitate, precum flotele de vehicule în car-sharing. Versiunea de serie va fi propusă așadar și pe această piață, în care Grupul Renault este deja angajat cu cea mai mare flotă de vehicule în car-sharing din Europa (7 800 ZOE, Kangoo Z.E. și Twizy)”. M.D.