O demisie şi o surpriză pe podium!

0

  • Liga 2, retrospectiva etapei a 8-a



Metaloglobus a profitat în week-end de egalul Clujului şi a trecut pe locul secund, în timp ce Pandurii Lignitul au produs surpriza etapei, câştigând pe terenul Reşiţei, rezultat ce a dus la demisia antrenorului gazdelor.


Etapa a opta a fost una nefericită pentru gazde, care au pierdut şase dintre cele opt partide jucate vineri şi sâmbătă, au remizat o singură dată şi au câştigat doar un singur meci, pe cel de la Slatina, dintre CSM şi Aerostar Bacău. Mai mult, în cele şase eşecuri, gazdele au marcat doar un singur gol şi acela în minutul 89!
Venit în această vară pe banca tehnică a Metaloglobusului, Gabriel Manu a reuşit să urce echipa pe locul secund după această rundă, după succesul de la Timişoara, în care fraţii Herea au marcat câte un gol fiecare. Bucureştenii au un debut impresionant în actuala ediţie de campionat, fiind singurii care nu au pierdut niciunul dintre cele opt meciuri jucate până acum. Doar liderul U Craiova 1948 SA se poate lăuda cu o performanţă asemănătoare, dar cu şapte meciuri jucate, în condiţiile în care în această rundă a avut liber. Până la duelul direct dintre actualele ocupante ale locurilor direct promovabile va mai dura ceva timp, ele urmând a se întâlni de abia în etapa a 14-a.
Pelici a demisionat
Eliminată din Cupa României şi fără victorie pe teren propriu în acest sezon, CSM Reşiţa avea nevoie de puncte ca de aer în duelul cu ultima clasată, Pandurii Lignitul. Însă oaspeţii au reuşit să provoace surpriza, deşi până sâmbătă au pierdut pe linie toate meciurile jucate. Belgianul Remacle a deschis scorul cu un şut de la 22 de metri, iar Dodoi a stabilit scorul pauzei după un contraatac. Deşi au făcut o triplă schimbare la pauză, gazdele nu au mai reuşit să schimbe soarta partidei, consolându-se doar cu golul de onoare al lui Dat, din penultimul minut de joc. Eşecul suferit în faţa ultimei clasate nu a rămas fără consecinţe, astfel că după fluierul de final al meciului, antrenorul Alexandru Pelici şi-a anunţat demisia.
Patru juniori de 2004 şi doi de 2003 pe bancă
Lista victorioaselor din deplasare le-a mai cuprins pe Unirea Slobozia, SCM Gloria Buzău, Turris-Oltul şi ASU Poli. Victoria timişorenilor de la Târgu Jiu a fost una cu atât mai importantă cu cât ea a fost obţinută în condiţii grele, cu un lot văduvit de prezenţa multor jucători din cauza COVID-19. Motiv pentru care ASU Poli a avut o bancă de rezervă de copii, cu doi puşti de 17 ani şi patru de 16 ani, unul dintre aceştia din urmă, Marco Mircea, primind botezul Ligii 2 în minutele de prelungire.
Victorie în superioritate
Duminică s-a disputat duelul dintre Comuna Recea şi FC Petrolul Ploieşti, ultimul meci al rundei, cel dintre Fotbal Club Rapid şi CS Mioveni fiind reprogramat pe 29 octombrie, din cauza problemelor avute de gazde pe motiv de COVID-19. Găzarii s-au impus greu cu 2-1, pe un teren unde Rapid a fost invinsă, iar liderul a remizat. Petroliştii au jucat mai bine de o oră în superioritate numerică.
Rezultatele rundei a opta:
⚽ AS FC Universitatea Cluj – CS Concordia Chiajna 1-1 (0-0) (foto)
Denis Mâneran (72) / Azdren Llullaku (52)
⚽ Clubul Sportiv Muncitoresc Reșița – CS Pandurii Lignitul Târgu Jiu 1-2 (0-2)
Emanuel Dat (89) / Martin Remacle (10), Gabriel Dodoi (34)
⚽ AFC Ripensia Timișoara – FC Metaloglobus Bucureşti 0-2 (0-1) (foto)
Ovidiu Herea (1), Claudiu Herea (89)
⚽ AFK Csikszereda Miercurea Ciuc – AFC Unirea 04 Slobozia 0-1 (0-1)
Gabriel Lazăr (14)
⚽ AFC Dunărea 2005 Călăraşi – SCM Gloria Buzău 0-2 (0-1)
Gabriel Nedelea (42), Maxim Iurcu (52)
⚽ ACS Viitorul Pandurii Târgu Jiu – ACS ASU Politehnica Timișoara 0-1 (0-0)
Alin Manea (50)
⚽ CSM Slatina – CS Aerostar Bacău 2-1 (1-1)
Daniel Rogoveanu (14 – pen.), Ovidiu Popescu (50) / Marius Chelaru (12)
⚽ AFC Farul Constanţa – AFC Turris-Oltul Turnu Măgurele 0-2 (0-0)
Albert Voinea (60), Silviu Pană (65– pen.)
⚽ ACS Fotbal Comuna Recea – FC Petrolul Ploieşti
Oiţă (47) / Buhăescu (67, 72)
⚽ 29.10.2020: Fotbal Club Rapid – CS Mioveni.
CLASAMENT
1. U Craiova 7 17
2. Metaloglobus 4 16
3. U Cluj 8 14
4. ASU Poli Tim. 7 14
5. Petrolul Ploiești 7 13
6. FC Rapid 7 13
7. Unirea Slobozia 8 13
8. Turris Măgurele 8 12
9. Dunărea Călărași 6 12
10. CS Mioveni 7 10
11. Farul Constanța 7 10
12. Conc. Chiajna 8 9
13. Gloria Buzău 7 9
14. CSM Reșița 7 8
15. FK Csikszereda 6 7
16. Viit. Pandurii 6 7
17. CSM Slatina 6 6
18. Ripensia Tim. 7 6
19. Comuna Recea 7 4
20. Aerostar Bacău 7 3
21. Pandurii Tg Jiu 7 3. S.M.