- Jocul a fost reprogramat pe 29 octombrie
- Galben-verzii joacă următoarea partidă luni, seara acasă, cu U Cluj
CS Mioveni trebuia să joace în această etapă la Rapid, partida fiind programată iniţial să se dispute joia trecută, pe 15 octombrie, însă din cauza mai multor cazuri COVID apărute la echipa giuleşteană, meciul a fost amânat, pentru săptămâna viitoare, când fost reprogramat pentru joi 29 octombri la o oră ce va fi stabilită ulterior.
Acest meci a fost de altfel singurul amânat al acestei runde toate celelalte disputându-se după programul stabilit. Pentru CS Mioveni, această amânare ar putea pica ca o mănuşă, în contextul în care Claudiu Niculescu avea nevoie de mai mult timp la dispoziţie pentru a-I integra în echipă pe toţi nou-veniţii, asta chiar dacă în ultimul meci jucat a fost obinută o victorie importantă la Chiajna. În condiţiile acestea, următorul meci pentru care Niculescu pregăteşte echipa, este cel cu U Cluj, care va avea loc luni 26 octombrie, la Mioveni, la ora 18.00 şi va conta pentru etapa a 9-a. Clujenii au urcat în clasament până pe poziţia a treia după ultimele rezultate favorabile, în timp ce galben-verzii abordează partida de pe locul 9, cu 10 puncte. S.M.