În cadrul Spitalului Orășenesc Mioveni, serviciile laboratorului de radiologie și imagistică medicală, inclusiv angiografie cuprind – Tomografii computerizate, imagistică prin rezonanță magnetică (RMN), Angiografie CT, UroCT, Radiografie digitală, Ecografie, Endoscopie, etc.
Spitalului Orășenesc Mioveni dispune de echipamente medicale performante, precum și de o echipă de specialiști, unul dintre aceștia fiind chiar managerul unității, Horia Trăilă, medic specialist radiologie-imagistică medicală, doctor în științe medicale. Dr. Horia Trăilă deține calificare europeană privind competențele în medicina de urgență, obținută în cadrul Facultății de Medicină a Universității Paris VI „Pierre et Marie Curie” – Hopital Pitie-Salpetriere (1991-1992), la care se adaugă activitatea medicală în cadrul Swedish Medical Center – Craig rehabilitation Center, Englewood, Colorado – USA, (1993-1995) centru specializat în tratarea leziunilor măduvei spinării și reabilitare traumatică a leziunilor cerebrale. Dr. Horia Trăilă, managerul Spitalului Mioveni, a ales unitatea argeşeană în anul 2019, din postura de șef al laboratorului de angiografie – coordonator subprogram national de radiologie intervențională din cadul Spitalului Județean de Urgență Argeș.
Importantă în evaluarea afecţiunilor
După cum se ştie, imagistica medicală cuprinde diferite procedee pentru a crea imagini ale corpului uman în scop clinic. Imagistica medicală este extrem de importantă în confirmarea, evaluarea în mod corect și documentarea cursului unei afecțiuni, precum și în evaluarea răspunsului la tratamentÎn acest domeniu. Revenind la managerul Spitalului din Mioveni, Horia Trăilă este doctor în medicină din anul 2008, specializarea chirurgie – titlu obținut în cadrul Universității de Medicină și Farmacie din Craiova și deține dublă specializare de master, una în “Managementul Spitalicesc” obținută la UMF Craiova și una în „Echipamente de Reabilitare şi Tehnologii Asistive”, obținută la Universitatea Pitești. Activitatea universitară a început-o în anul 2003 din postura de lector universitar drd. la Universitatea „Gh. Anghel”, Drobeta Tr. Severin, Facultatea de Kinetoterapie și a continuat-o ca asistent universitar drd. la Catedra Kinetoterapie în cadrul Universității din Craiova, Facultatea de Educație Fizică şi Sport. Începând cu anul 2005, din postura de lector universitar dr. predă în cadrul Universității Pitești, Facultatea de Educație Fizică şi Sport, Catedra Kinetoterapie, iar din 2011 predă în cadrul Departamentului de Asistență Medicală şi Kinetoterapie studenților Universității Pitești cursuri de Anatomie şi Biomecanică, Semiologie, Nursing Special, Radiologie. De asemenea, este membru în Societatea Română de Radiologie şi Imagistică Medicală, în Societatea Română de Neuroradiologie şi Radiologie Intervenţională și alte asociații profesionale și federații de specialitate din domeniul medical, la nivel national și international. S.M.