Ziua Armatei României, 25 octombrie, va fi sărbătorită printr-o serie de manifestări organizate în principalele garnizoane din țară, în statele în care România are acreditaţi ataşaţi ai apărării şi în bazele militare din teatrele de operaţii unde sunt dislocaţi militarii români, anunță Ministerul Apărării Naționale. M.S.
Ziua Armatei României a fost instituită prin Decretul nr. 381 din 1 octombrie 1959.
Data 25 octombrie 1944 semnifică eliberarea deplină a teritoriului naţional de sub ocupaţia hortisto-fascistă, care s-a obţinut prin lupta eroică a peste 525.000 de militari angajaţi în luptă, între 23 august şi 25 octombrie 1944. Dintre aceştia au fost ucişi sau răniţi circa 58.000. Pierderile provocate inamicului s-au ridicat la 89.934 militari, dintre care 76.275 prizonieri.
Eliberarea părţii de nord-est a Transilvaniei nu a însemnat şi încetarea luptelor duse de Armata României, care a continuat războiul antifascist alături de puterile Naţiunilor Unite pentru eliberarea Ungariei, Cehoslovaciei şi Austriei, până la victoria finală.
Comandantul Armatei a 4-a generalul Gheorghe Avramescu a fost cel care a eliberat ultima palmă de pământ românească de sub ocupația trupelor horthyste. Generalul Avramescu a dorit să-i facă un cadou Regelui Mihai care pe 25 octombrie 1944 împlinea 23 de ani. Astfel generalul a condus bătălia de la Carei și eliberarea deplină pe data de 25 octombrie.
După eliberarea teritoriului naţional, la 25 octombrie 1944, Armata României a continuat să lupte pe teritoriile Ungariei, Cehoslovaciei şi Austriei, alături de trupele aliate, contribuind, prin noi jertfe şi sacrificii, la marea victorie obţinută la 9 Mai 1945, ce a marcat sfârşitul celui de-Al Doilea Război Mondial în Europa.
În prezent, 1.222 de militari români sunt implicaţi în misiuni internaţionale, sub egida NATO, UE, ONU, OSCE şi tip coaliţie, conform http://www.defense.ro/misiuni-internationale. Cel mai mare contingent, respectiv 775 de militari, este dislocat în Afganistan, sub egida NATO, în cadrul misiunii Resolute Support.
Cu prilejul Zilei Armatei Române vor avea loc manifestări în toate garnizoanele din ţară și la monumentele eroilor. În teatrele de operaţii unde sunt dislocaţi militari români se vor desfăşura ceremonii militare, activităţi cultural-educative și videoteleconferinţe.