Recent am sărbătorit Ziua Armatei Române. Au fost momente de glorie ale soldaților români care au dus la eliberarea țării de sub ocupațiile străine. Anual cinstim memoria eroilor care și-au dat viața pentru apărarea patriei. Să ne aducem aminte însă, și de un episod negru ale armatei române, „Masacrul de la Odessa”, o pată pe blazonul armatei. Un episod din istoria României în al Doilea Război Mondial de care ne ferim să vorbim sau de care nu ştim.
Vasile Ernu (n. 1971, Odesa) scriitor român, eseist, comentator politic şi editor, a postat pe pagina sa de Facebook un remember al acelui episod:
„Masacrul de la Odessa
Se fac zilele astea ceva ani de la poate cea mai mare dramă produsă de armata și administrația românească în afara propriului teritoriu. Evenimentul a avut loc între 22-24 octombrie 1941 la Odessa.Evenimentul va purta numele: Masacrul de la Odessa.
Practic după ce armata română cu aliații germani cuceresc Odessa își stabilește sediul central în fosta clădire a NKVD. Și aici dă dovadă de o incompetența și ignoranță totală. Clădirea nu este verificată.
Clădirea va fi aruncată în aer fiind minată de către sovietici înainte de a părăsi orașul. Era război totuși.
”Au fost omorâți 16 ofițeri români, inclusiv comandantul militar al orașului, generalul Ion Glogojanu, 46 soldați și subofițeri, mai mulți civili și 4 ofițeri germani de marină.” Dar așa e la război.
Ce face armata română și comandamentul de la București? Se răzbună pe populația civilă.
”În urma raportului primit, mareșalul Antonescu i-a ordonat generalului Iosif Iacobici, șeful Marelui Stat Major și comandant al Armatei a 4-a române, să ia măsuri drastice de pedepsire. În aceeași noapte, Iacobici a telegrafiat cabinetului militar al lui Antonescu că a pornit acțiunea ordonată: „Ca represalii și pentru a da un exemplu populației, s-au luat măsuri pentru a spânzura în piețele publice un număr de evrei și comuniști suspecți”. În ziua următoare, la 23 octombrie 1941, militari români au ucis alți 19 000 evrei civili, femei, bătrâni și copii, familii întregi din orașul Odessa, împușcați, spânzurați, explodați, sau arși de vii. Alți aproximativ 45 000 de evrei au fost trimiși de la Odessa în lagărul de concentrare Bogdanovka, unde au fost asasinați aproximativ două luni mai târziu”.
Din stenogramă:
Din stenograma ședinței Consiliului de Miniștri din 13 noiembrie 1941:
«Dl. mareșal Antonescu, conducătorul statului: (…) Rolul diviziei a X-a la Odesa este acela pe care l-am pus: este un organ la dispoziția administrației. Cu Evreii dela Odesa ceea ce s’a întâmplat s’a întâmplat; de acum înainte să se pună regula. Represiunea a fost destul de severă?
Dl. prof. Gh. Alexianu, guvernatorul Transnistriei: A fost, domnule mareșal.
Dl. mareșal Ion Antonescu, conducătorul statului: Ce înțelegi prin „destul de severă”? Dv. sunteți cam miloși cu alții, nu cu neamul românesc.
Dl. prof. Gh. Alexianu, guvernatorul Transnistriei: A fost foarte severă, domnule mareșal.
Dl. mareșal Ion Antonescu, conducătorul statului: Am spus să se împuște câte 200 de Evrei pentru fiecare mort (respectiv 17 ofițeri, 35 de soldați, 9 subofițeri și funcționari civili români uciși în urma unei explozii produse în clădirea Comandamentului Armatei Române din Odesa) și 100 de Evrei pentru fiecare rănit. S’a făcut așa?
Dl. prof. Gh. Alexianu, guvernatorul Transnistriei: Au fost împușcați și spânzurați pe străzile Odessei.»
Până și cei din trupele speciale germane care au văzut de toate s-au speriat de violența fără precedent a armatei românești. Au intervenit nemții să-i potolească pe români.
Au rămas câteva imagini din acea epocă.
Până în acest moment nu avem o carte solidă despre acest eveniment. Florin Iepan a făcut un documentar și Radu Jude un film – „Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari”.
Este un eveniment întunecat și rușinos al istoriei noastre pe care trebuie să ni-l asumăm. Iar datoria noastră e să comemorăm pentru a nu uita”, a scris acesta.
„Acţiunea a fost antibolşevică nu antisemită”
Despre acest episod, Ştefan Dumitreache, directorul Directorul Muzeului Municipal din Curtea de Argeş a făcut unele precizări, menţionând că în război astfel de represalii erau folosite de toate marile puteri. „ Trebuie spus, aici, că armata română a fost singura armată care a cucerit singură Odessa. Armata a 4-a nu avea suficientă artilerie grea. Cucerirea a fost facilitată şi de asedierea germanilor a Sevastopolului. În urma armatei roşii au rămas celule de bolşevici care făceau sabotaj. Acţiunea în sine a fost una împotriva partizanilor, iar întâmplător sau nu, majoritatea dintre aceştia erau evrei. Mareşalul Antonescu a dat ordinul. Din punct de vedere al războiului modern, asta se consideră crimă de război. În Primul Război Mondial şi în cel de-al II-lea Război Mondial, aceste represalii erau practicate în mod obişnuit de marile puteri. De exemplu şi Napoleon folosea acest tip de represalii. În Veneţia, i-au fost omorâţi 2 soldaţi iar el a ucis 200 de italieni. Nu a fost Antonescu mai rău ca alţii! Împotriva atentatelor acesta era replica. I se poate reproşa mareşalului Antonescu faptul că a introdus în acel ordin cuvântul „evrei” şi nu partizani bolşevici. Acţiunea a fost antibolşevică nu antisemită, dar a rezultat această coincidenţă”, a explicat Ştefan Dumitrache.
