Mioveniul s-a despărţit de Niculescu!

0

  • Ieri antrenamentul de dimineaţă a fost condus de secunzii Mihai Olteanu şi Iulian Ilie



CS Mioveni s-a despărţit marţi seara de antrenorii Claudiu Niculescu şi Cornel Dobre, tehnicienii şi conducerea clubului ajungând la un acord de încetare a contractelor pe cale amiabilă.


Ceea ce a pus punct colaborării dintre cele două părţi a fost înfrângerea suferită luni seară de echipa argeșeană pe teren propriu, scor 0-1 cu Universitatea Cluj. Acesta a fost al doilea mandat al fostului atacant pe banca tehnică a trupei galben verde, Niculescu a mai antrenând CS Mioveni și în perioada iulie 2014 – octombrie 2015. După cum se bănuiește, cauzele care au dus la despărțire au ținut de rezultatele înregistrate de echipa argeșeană în ultima perioadă: ratarea promovării în sezonul trecut și startul modest în noua ediție de campionat. Claudiu Niculescu a preluat CS Mioveni în luna martie 2020, a condus-o un singur meci, sezonul regulat din campionatul precedent, 0-0 cu SCM Gloria Buzău, iar apoi competiția a fost întreruptă din cauza pandemiei. Ulterior a evoluat în play-off, unde echipa a înregistrat un egal (0-0 cu Rapid), două victorii (3-2 cu Argeș și 1-0 cu Turris Oltul) și două înfrângeri (0-2 cu UTA și 1-2 cu Petrolul). Argeșenii au jucat apoi barajul de promovare cu Chindia, pe care l-au pierdut însă, după 0-2 în tur și 1-1 în retur.
Multe schimbări
În acest nou sezon de Liga 2, după ce echipa a avut o scurtă perioadă de pregătire în vară, de doar două săptămâni, și a suferit o mulțime de schimbări în cadrul lotului, rezultatele au întârziat să apară. În opt meciuri disputate în nouă etape a înregistrat patru egaluri (toate de 0-0 cu ASU Poli, SCM Gloria Buzău, Unirea Slobozia și Turris Oltul), două înfrângeri (0-1 cu Metaloglobus, cât și cu ”U” Cluj) și două victorii (2-1 cu Pandurii și 1-0 cu Concordia Chiajna). În plus, a pierdut și jocul din turul 4 al Cupei României, 0-1 la Concordia Chiajna, părăsind competiția de la primul meci. În total, CS Mioveni cu Claudiu Niculescu antrenor a disputat 16 meciuri și a înregistrat 4 victorii, 6 egaluri și 6 înfrângeri. CS Mioveni e fără victorie acasă în patru meciuri din acest campionat, cu doar două puncte acumulate și nici măcar cu un gol marcat.
În acest moment, CS Mioveni se situează pe locul 11 în Liga 2, cu 10 puncte acumulate în 8 meciuri și cu golaveraj 3-3.
Comunicat de presă dat de CS Mioveni
„În cursul serii de ieri, relaţiile contractuale dintre antrenorii Claudiu Niculescu şi Cornel Dobre şi Clubul Sportiv Mioveni s-au încheiat cu acordul ambelor părţi, pe cale amiabilă.
Conducerea clubului le mulţumeşte celor doi antrenori pentru activitatea depusă şi le urează succes în continuare.
De pregătirea echipei se vor ocupa, până la numirea unui nou staff tehnic, secundul Mihai Olteanu şi antrrenorul cu portarii, Iulian Ilie”
Conducerea CS Mioveni. S.M.