- În Argeş
ANIS, Asociația Patronală a Industriei de Software și Servicii, a anunţat de curând calendarul cursurilor gratuite de tehnologie TechTalent Growth, proiect cu finanțare europeană. Cursurile vor fi susținute de formatori cu o vastă experiență în traininguri și cursuri IT.
Cursurile se vor desfășura online pe platforma LMS (Learning Management System) din cadrul proiectului și vor debuta începând cu 9 noiembrie 2020. Cofinanțat din Fondul Social European, prin Programul Operațional Capital Uman, TechTalent Growth (POCU/464/3/12/128239) se derulează în perioada 2020-2021. Programul se adresează angajaților companiilor de IT din județele Argeș, Bihor, Brașov, Cluj, Constanța, Dolj, Galați, Iași, Mureș, Sibiu, Suceava, Timiș. Acestea trebuie să se încadreze în segmentul IMM. Astfel, cifra de afaceri nu trebuie să depășească 50 de milioane de euro pe an, iar companiile să aibă nu mai mult de 250 de angajați. Un angajat poate participa la un singur curs. „Invităm companiile IT din județele eligibile să se înscrie în programul TechTalent Growth pentru a crește nivelul de pregătire a angajaților, sporindu-și astfel competitivitatea și capacitatea de inovare. România are nevoie de specialiști tech bine pregătiți pentru a râmâne relevantă în contextul pieței europene IT”, a declarat Gabriela Mechea, Director Executiv ANIS.
5 programe disponibile
Companiile pot opta pentru formarea angajaților selectând cele mai potrivite cursuri dintre cele cinci disponibile în program: Programare (DevOps și Java), Baze de Date, Web design, toate la nivel avansat, și un Curs de formare Data Protection Officer (DPO). Toate cursurile sunt certificate ANC. Este încurajată participarea la cursuri și a persoanelor cu vârsta de peste 55 de ani. Informații suplimentare referitoare la durata fiecărui curs în parte, agenda și curricula acestora, precum și formularul de înscriere se regăsesc pe pagina: https://anis.ro/techtalentgrowth/. Participarea la cursuri este gratuită, toate costurile implicate fiind asigurate din Fondul Social European, prin Programul Operațional Capital Uman 2014 – 2020.
Interesele companiilor IT
Înființată în anul 1998, ANIS reprezintă interesele companiilor IT românești și sprijină dezvoltarea industriei locale de software și servicii, creșterea atât a companiilor implicate în proiecte de externalizare, cât și a celor care generează proprietate intelectuală, prin crearea de produse. Peste 140 de membri. În cadrul ANIS sunt reunite atât companii mici, cât și multinaționale, firme cu capital românesc sau străin, cu sedii în toate marile centre IT din țară, ceea ce asigură asociației reprezentativitate la nivel național. Peste 41.000 de angajați. Membrii ANIS generează un număr semnificativ de locuri de muncă înalt calificată în societate. Peste 3,6 miliarde de euro cifra de afaceri. Veniturile anuale cumulate ale membrilor, plasează ANIS în zona actorilor cheie în ceea ce privește amprenta economică pe plan local. S.M.