În aceasta luna, ziua a patra, pomenirea Cuviosului parintelui nostru Ioanichie cel mare de la Muntele Olimp.
Acest fericit s-a nascut la douazeci si patru de ani ai tiraniei lui Leon Isaurul, luptatorul împotriva icoanelor, si s-a nascut în provincia Bitinienilor din tata care se numea Miritrichie si din maica ce se chema Anastasia. Ajungând la masura vârstei, adica la patruzeci si trei de ani ai vârstei sale, si mergând cu împaratul la oaste împotriva bulgarilor, a facut vitejie mare si a taiat pe multi din bulgari, pazind pe cei de un neam cu dânsul, ce stau înaintea împaratului. Deci lasând cinstea si marirea pe care împaratul voia sa ia-o dea, s-a dus la muntele Olimpului. Auzind un glas dumnezeiesc, a mers si mai la înaltimea muntelui, si acolo a gasit doi monahi ce se pustnicisera patruzeci de ani, pe care nu-i vazuse nimeni niciodata; erau îmbracati cu rase de par si se hraneau cu buruieni salbatice; si a auzit de la ei de toate cele ce avea el în cuget. Luând de la dânsii binecuvântare si ducându-se de acolo, a ajuns la muntele Trihalicului, dupa aceea la Mânastirea Avgarilor, apoi la muntii Cunduriei. Si învatând treizeci de psalmi, îi cânta împreuna cu acest tropar: „Nadejdea mea este Dumnezeu, scaparea mea este Hristos, acoperamântul meu, Duhul Sfânt”. Acest fericit umblând prin multe locuri si facând multe minuni, si cele viitoare aratând, s-a dus la Mânastirea lui Antidie, unde a raposat întru Domnul la adânci batrâneti, caci era de nouazeci si patru de ani.
Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor sfintitilor Mucenici Nicandru episcopul Mirelor si Ermeu preotul, care au fost hirotoniti de Sfântul Apostol Tit.
Acesti sfinti, dezlipind pe multi de idoli si apropiindu-i de Hristos, au fost pârâti la Libaniu, comitele cetatii, care i-a chinuit în felurite chipuri. Si înca fiind în viata, i-a bagat într-o groapa si i-a acoperit cu pamânt. Si asa cu acea cumplita si nesuferita sila, si-au dat sfintele lor suflete lui Dumnezeu.
Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Mucenic Porfirie, cel dintre mimi (actori). Amin.
ZIARUL CURIERUL ZILEI ESTE INTERESAT DE OPINIILE ŞI SUGESTIILE DUMNEAVOASTRĂ, LEGATE DE CONŢINUTUL CURIER.RO.
De asemenea, aducem în atenţia tuturor CLIENȚILOR noștri ACTUALI și VIITORI, noua adresă de E-MAIL a redacţiei: anuntcurierulzilei@gmail.com Trimite
CONTACTAŢI-NE LA TELEFOANELE: 0248/215740; 0248/215726; 0348/401525