Cartea pe roți, la Pitești

0



Sâmbătă, 7 noiembrie, Librăria Humanitas Cartea pe roți ajunge în Pitești (în fața Bibliotecii Județene ”Dinicu Golescu”). Cititorii pot găsi între orele 10:00-18:00 o ofertă extinsă de carte pentru toate vârstele, o ofertă specială, dar și cărți cu autograf! „Cartea pe roți“ este o autorulotă încăpătoare, care are pe rafturi o selecție de câteva mii de titluri de la cele mai importante edituri. Poate fi regăsită aici experiența care devine reflex și răsfăț într-o librărie cu care ne-am obișnuit. O așezare logică a cărților, care ne ajută să ne orientăm imediat spre zona de noutăți, spre romanele premiate recent, cărțile pentru copii și cele de science fiction, istorie, filozofie, spiritualitate sau știință. M.S.