- Ministrul Tineretului şi Sportului dă asigurări
Ministrul Tineretului şi Sportului nu este speriat de numărul mare de cazuri de Covid-19 înregistrate în România, care au ajuns şi în competiţiile sportive de echipă. Ionuţ Stroe a susţinut într-o intervenţie telefonică la postul de televiziune B1Tv că nu se pune problema ca în ţara noastră competiţiile sportive să fie întrerupte din cauza pandemiei de covid.
Ministrul a spus că se bazează pe disciplina sportivilor, dar şi pe faptul că ordinele semnate de el îi protejează în mod special pe baschetbalişti: „Din punctul meu de vedere, după regulile pe care le-am definit foarte bine în aceste ordine de ministru, sportul românesc nu este pericol de a fi din nou suspendat, cum s-a întâmplat în primăvara anului trecut. Dacă regulile ar fi respectate, să ştiţi că sportivii şi participanţii la aceste competiţii sportive sunt mult mai feriţi de infectare decât oamenii din comunitate, fiindcă există anumite cantonamente în regim de izolare care se fac, există anumite turnee în sistemul acela de „bulă” care îţi asigură separarea de ceilalţi. Există testări succesive, există condiţii pe care le impun sportivilor pentru a participa la competiţii. Fiind un domeniu în care se spune că participanţii sunt mult mai disciplinaţi şi au reguli mult mai clare, practic n-ar fi niciun motiv să se întrerupă. Evident că nu putem să ne imaginăm că vor fi zero infectări. Există infectări şi în zona sportului. Dar dacă măsurile descrise de noi vor fi respectate, competiţiile sportive din România vor rămâne deschise”. În acest moment, competiţiile de baschet masculin din România sunt oprite după ce majoritatea echipelor au înregistrat numeroase cazuri de infecări cu COVID-19 în rândul sportivilor. M.D.