Instanţa nu l-a iertat pentru violenţă în familie!

0



Un piteştean achitat în primă instanţă, a fost condamnat de Curtea de Apel Piteşti pentru violenţă în familie. Procurorii au fost cei care au făcut recurs, judecătorii constatând că apelul este întemeiet. Bărbatul a primit o pedeapsă în zile-amendă!


În luna martie a acestui an, Constantin B. a fost achitat de Judecătoria Piteşti de acuzaţia de violenţă în familie pentru care fusese trimis în judecată. Acuzaţiile veneau de la fost soţie, iar judecătorii au considerat că bărbatul este nevinovat. Ca urmare a deciziei procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti cei care au dispus trimiterea în judecată dar şi partea vătămată, au atacat sentinţa la Curtea de Apel Piteşti. Ieri judectăroii au întor decizia împotriva bărbatului. Acesta nu a fost condamnat la închisoare aşa cum cereau procurorii ci la zile amendă. „Înlătură dispoziţia de achitare a inculpatului B. Constantin(…) dispune condamnarea inculpatului B. Constantin, cu datele de stare civilă înainte indicate, la pedeapsa de 4000 lei amendă, corespunzătoare a 200 zile – amendă, a câte 20 lei fiecare zi –-amendă, pentru comiterea infracţiunii de violenţă în familie (…) . Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 63 alin. 1 Cod penal referitoare la înlocuirea pedepsei amenzii penale, în tot sau în parte, cu pedeapsa închisorii, în cazul neexecutării pedepsei amenzii penale, cu rea – credinţă. Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 559 alin. 1 din Codul de procedură penală, referitoare la obligaţia depunerii recipisei de plată integrală a amenzii penale la judecătorul delegat cu executarea, în termen de 3 luni de la rămânerea definitivă a hotărârii”, se precizează în sentinţa de ieri. Pe lângă amenda penală acesta are obligaţia de a plăti şi 500 de lei cheltuieli judiciare. M.Sandu