Potrivit ultimelor date furnizate de publicaţia Oil Bulletin a Comisiei Europene, valabile pentru data de 2 noiembrie, preţul benzinei în România este mai mic cu 25% decât media europeană, în timp ce preţul motorinei este cu 18% mai redus.
Astfel, preţul unui litru de benzină în România este de 0,923 euro, în timp ce media celor 27 de stat din UE este 1,247 euro pe litru. Preţuri mai mici decât în România sunt doar în Bulgaria, respectiv 0,899 euro pe litru. Cea mai scumpă benzină este în Danemarca – 1,403 euro pe litru. În ceea ce priveşte motorina, preţurile în benzinăriile din ţara noastră sunt de 0,895 euro pe litru, faţă de media UE, care este de 1,097 euro pe litru. De asemenea, dieselul este mai ieftin în Bulgaria, respectiv 0,867 euro pe litru, iar cel mai scump din UE se găseşte în Suedia – 1,315 euro pe litru. Preţurile analizate sunt cele din benzinării, adică au toate taxele incluse. Conform Oil Bulletin, instituţia care furnizează aceste date la Bruxelles din partea României este Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri.
În România, cele mai mari lanţuri de benzinării sunt OMV Petrom, Rompetrol, Lukoil, Mol, Socar şi Gazprom. Preţurile prezentate reprezintă media ponderată calculată săptămânal pe baza cotei de piaţă a fiecărui furnizor de date pentru fiecare tip de carburant. M.D.