Înfrângere pentru Dacia, cu Gloria Buzău

0

  • Handbal feminin



SCM Gloria Buzău a câștigat al doilea meci al etapei a șasea din Liga Florilor, în fața nou-promovatei Dacia Mioveni, care a fost lipsită de aportul mai multor jucătoare și nu l-a avut pe bancă pe antrenorul principal, Gheorghe Covaciu.


De altfel, prima repriză a fost extrem de echilibrată, pe fondul unei evoluții slabe a buzoiencelor, dar și al numeroaselor intervenții ale portăriței Daciei, Tamara Popovic. Conform handbalmnia.ro soarta jocului s-a decis în primul sfert de oră al mitanului secund, în care echipa din Mioveni a înscris o singură dată și a primit 12 goluri. SCM Gloria Buzău a obținut a cincea victorie a sezonului, iar duminică va juca în Liga Europeană în Franța, la Nantes. La finalul partidei, Daniel Gheorghe, antrenorul Daciei Mioveni a spus: ”A fost un meci foarte disputat, vreau să le felicit pe fetele mele, care au dat dovadă de caracter și s-au mobilizat, chiar dacă am avut o cădere la începutul reprizei a doua și ne-au lipsit 5 jucătoare din primele 7 plus antrenorul principal. Am întâlnit o echipă foarte puternică, care evoluează în cupele europene, noi avem un alt obiectiv, să dea Dumnezeu să fim toți sănătoși și să ducem mai departe acest campionat”.
DACIA MIOVENI – SCM GLORIA BUZĂU 18-24 (9-10) Arbitri: Theodor Șerbu / Andrei Vasilescu
Mioveni: Popovic, Dumitrache – Lipară 4, Șerban 3, Cîrjan 3, Tomescu 2, Constantinescu 2, Georgescu 2, Toader 1, Boian 1, Andrei, Pîrvulescu. Antrenor: Daniel Gheorghe.
Buzău: Iordache, Polocoșer – Ujkic 5, Rotaru 4, Moldovan 3, Iuganu 2, Livrinikj 2, B. Klikovac 2, Shteriova 2, Subțirică-Iovănescu 1, Moraru 1, Petrovic 1, Janjusevic 1, Munteanu, Gavrilă, Condurache. Antrenor: Ovidiu Mihăilă. S.M.