BCM U FC Argeș Pitești – CSM Galați 92-87(16-27, 16-23, 29-19, 31-18)
Echipa de baschet masculin a Piteștiului s-a calificat cu mari emoții în Final Eight-ul Cupei României. BCM U FC Argeș Pitești a învins vineri seară, cu 92-87, pe CSM Galați, în ultimul meci al Grupei A disputat în sala Arenei de Banchet din Capitală. Meciul a fost unul nerecomandat cardiacilor, cu multe răsturnări pe tabela de marcaj. Jucătorii lui Tudor Costescu au avut mult de tras pentru a rămâne în lupta pentru câștigarea trofeului, diferența făcându-se în ultimele minute. Piteștenii au făcut o primă repriză foarte slabă și au fost conduși la pauză la 18 puncte diferență, scor 50-32. După revenirea de la cabine, alb-violetii au fost mult mai motivați și au reușit să recupereze din handicapul înregistrat la pauză mare. BCM U FC Argeș Pitești s-au impus în final la 5 lungimi, omul meciului fiind Tony Bishop, autor a 19 puncte, 11 recuperări și 2 pase decisive. El a fost urmat de Rareș Uta și Goran Gajovic, ambii cu câte 17 puncte fiecare și Gary Talton cu 16 puncte și 14 pase decisive. În Final Eight-ul Cupei României s-au mai calificat U BT Cluj, SCM U Craiova, CSM Oradea, CSA Steaua, CSU Sibiu, CSO Voluntari și SCM Timișoara. M.D.